Turdaleaks
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageUna dintre marile decizii luate de doctoral Vasile Grumaz din postura de "proaspăt" manager al Spitalului municipal Turda a fost adusă la cunoștința pacienților printr-o adresă trimisă de firmei de pază care asigură perimetrul instituției sanitare. O adresă fără nici o legătură cu limba română care începe oficios dar agramat cu sintagma "urmare problemelor...", la fel de potrivită și corectă ca textul celor de la Echo care spune într-o melodie "te port în suflet ca un tatuaj...", și se termină cu semnătura stimabilului manager.

Deși suntem convinși că nu doctorul grumaz a conceput textul , el semnează, deci el poartă răspunderea.
Dar despre ce adresă e vorba? O alăturăm pentru a vă edifica.

 

Ce mai alăturăm? Textul unui cetățean al cărui anonimat în asigurăm noi, care se declară indignat de măsura luată de managerul Grumaz.
"Stimate domnule Ionel, va rog sa cercetati si dumneavoastra aspectul pe care vil sesizez mai jos:
Ia uite DIN NOU cum ne sunt incalcate drepturile (pacientilor) in spitalul Turda:

Directiunea spitalului a intocmit o adresa catre firma de paza de la poarta spitalului (adresa 8341/19.06.2013) prin care (zic ei «datorita problemelor privind accesul in unitatea noastra« care or fi aceste probleme si cu ce rezolva adresa acele probleme inca nu pricepem ! ) a solicitat personalului de PAZA sa indrume pacientii veniti CU MIJLOACE PROPRII dinspre urgenta spitalului (defapt de la poarta, inainte chiar de a intra in curtea spitalului) spre centrul de permanenta de familie aflat in Thumbnail imagecladirea vecina. Asta doar intre orele 19 – 08, sambata, duminica si sarbatorile legale. Adica daca te imbolnavesti dimineata sau la amiaza pana la 19 in cursul saptamanii poti fi consultat la urgenta. Altfel esti trimis la permanenta. Sau mai ai variante ajutatoare : chemi salvarea ca ea te duce la urgenta sau ai pile/plic la poarta care este sfatuita sa lase totusi « cazurile grave » sa intre. Adica portarul face consultatia medicala ca e mare doctor. Daca te duci la permanenta de familie (nimic de zis, oamenii de acolo sant foarte dragutzi si se straduie pentru tine dar nu intotdeauna pot sa te ajute...) si acolo nu se poate rezolva, faci un drum inapoi la spital unde paza te lasa sa intri pe baza biletului de la permanenta. Sau le zici la portari ca esti programat la o consultatie si atunci te lasa sa intri ! Asta impotriva legii urgentelor medicale unde scrie ca poti intra direct la urgenta. Sau so fi schimbat legea intre timp si portarii au uitat sa ne anunte? Dar cel mai haios – ca la noi la nimeni – bietii oameni de la permanenta de familie au deschis in cursul saptamanii de la 7 seara la 7 dimineata ca asa le e orarul lor. In schimb adresa spitalului indeamna firma de paza (care si ei nu se pot opune..) sa indrume pacientii veniti intre 7 seara SI 8 DIMINEATA spre centrul de permanenta de familie. Adica intre 7DIMINEATA SI 8 DIMINEATA NU POTI MERGE NICAERI, NU ?!"

Așa că, după ce că oamenii de la poarta spitalului au un comportament care vorbește exact despre salariul foarte mic pe care îl au ( "Și atunci de ce să fiu amabil, sau măcar ne-respingător?", pare să transmit aceștia prin toți porii), acum sunt și diagnosticieni. Sper măcar să văd cândva pe unul că poartă baston și se prezintă ca fiind Dr. House în timp ce ne triază spunându-ne dacă suntem destul de grav bolnavi încât MERITĂM să ajungem la urgențe sau ne îndreaptă spre Centrul de permanență. Și pe această situație penibilă, în care ajungem la cheremul portarului de la spital șia pus semnătura managerul care a vrut să devină deputat. Până unde mai putem cădea oameni buni?