Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După ce PNL Câmpia Turzii a încercat un pamflet la adresa PSD din localitate, prin comunicatul de presă intitulat „Acesta este PSD: IONICĂ, GICUȚĂ, MONICĂ și PETRICĂ?”, reacția consilierilor locali social-democrați nu a întârziat să apară. Ținta social-democraților este îndeobște primarul liberal Dorin Lojigan, cel care intră cel mai adesea cu ei în clenciuri și îi taxează de oricâte ori are ocazia, în plenul ședințelor Consiliului local Câmpia Turzii. De altfel mulți cred că, deși comunicatul de presă al PNL este semnat de „Biroul de presă al PNL Câmpia Turzii”, când îl citești, parcă îl auzi pe Dorin Lojigan vorbind...

 

Tudorache Ionel Isac

 

Vârful de lance al replicilor de pe Facebook, pentru că acolo s-a mutat politica din Câmpia Turzii, este, ca de obicei, fostul parașutist Tudorache Ionel Isac, dar și colegii săi au răspuns peneliștilor, fiecare în stilul său. Iată ce a consemnat Isac pe contul său din rețeaua de socializare mai sus pomenită: „ORASUL LUI DORINEL & COMPANIA
Am constatat dupa un an si doua luni de la preluarea mandatului de catre vestita coalitie PNL&UDMR, ca acesti indivizi care vremelnic s-au trezit pe niste scaune caldute, nu stiu ce sa faca cum sa conduca administratia publica locala intr-un mod cat mai eficient, pragmatic si transparent. Lor le place munca la negru, nenormata. Vorba romanului,, s-au trezit cu banita plina cu lapte si nu stiu cum sa-l bea ". Clamati cu atata nonsalanta ca v-ati facut treba. Fals !! , mintiti, dezinformati datorita neputintei si a incompetentei de care ati dat dovada pana azi. Incalcandu-va promisiunile electorale, va smiorcaiti ca nu va lasa PSD-ul sa va faceti treaba si ca va atacam familiile. Suntem pasnici, nu ne caracterizeaza agresivitatea. Aveti o gandire de joasa speta, nu va plac criticile, desi pot fi constructive uneor, observatiile si atunci cand va dumiriti sariti ca arsi de pe scaunele caldute, intru apararea coechiperilor politici, terminand lamentabil in discutii care nu au in comun cu subiectul, in discutie. Va intereseaza afacerile personale si de grup, cele clientelare ( ex. cum s-au castigar licitatiile si la ce pret la MECHEL, lobiul facut pentru anumite firme private din parcul industrial etc., etc.), afaceri cu apartamente ANL, in constructii, diriginti de santiere mascati din randul consilierilor locali, incompatibilitati ( urmeaza a se pronunta ANI ), cumul de indemnizatii, cazul viceprimarului Lojigan de la vremea respectiva etc., etc. Ati reusit sa faceti din Institutia primarului cel mai mare angajator pe banii contribuabilului, supradimensionand organigrama, sufocand bugetul local, angajand numai membri PNL&compania si acolo unde nu sa putut ati colaborat cu alte institutii ale statului (ex. Bz.71Aer., Institutii de invatamant, institutii din reteaua sanitara etc. ). In ceea ce priveste administrarea municipiului sunteti varza-a - la-Cluj. Ce lucrati ziua daramati, spargeti noaptea sau in zorii zilei. Ati facut marea asfaltare, Str. Avram Iancu cum arata acum ?. dar Teilor la care probabil nu va ajuns asfaltul ?, dar Republicii si ex. ar putea continua. Asa intelegeti sa va faceti treaba ? Toate gurile de canal si scurgerile de pe carosabil sunt sub nivel astfel contribuabilul isi rupe telescoapele masinii, injura si saracul cui sa-i spuna. Asa intelegeti sa va faceti treaba ? Gunoaiele sunt peste tot in municipiu, numai acolo unde ar trebui sa fie nu sunt, oamenii strazii au ocupat Parcul ,, Ionel FLOASIU " si acolo ei fac legea mizeriei si nimeni din administratie nu vede. Isi lasa chilotii, coltunii prin iarba, iar prin boscheti ,,santinelele" troneaza fara a fi deranjate, spatiile verzi din acest parc au devenit loc de joaca pentru copiii, pentru ca nu au loc unde sa se joace si nimeni nu vede. Asa intelegeti sa va faceti treaba? Pregatirea sedintelor de consiliu este o piatra de moara care va atarna de gat, datorita incompetentei,iar atunci cind vi se atrage atentia nici nu vreti sa puneti mana pe legislatie si sa treceti spre cele legale, sariti ca arsi. Acest exercitiu va lipseste cu desavarsire. S-ar putea sa ma repet, dar ce mai conteaza in fata acestor indivizi, carora ar trebui mai degraba sa le plingem de mila, va smiorcaiti ca si bebelusii, va scuzati ca nu ati mancat usturoi, ca va atacam familiile, va aducem injurii, demonstrati in probatiune, unde , cand, cum si in ce imprejurare, altfel gargara, cum sunteti obisnuiti. Va laudati ca ati scazut impozitele si taxele. Nimic mai fals !! Ati scazut taxele si impozitele preferential, pe str. Independentei - acolo unde locuieste primarul municipiului, pentru Mechel Campia Turzii, pentru supermarketul LIDL etc., etc. Nu platiti la timp lucrarile executate de firmele care contracteaza lucrari a fi executate in municipiu, nu platiti firmele noastre S.Domeniul Public, Compania de Salubritate, Compania de Apa Aries, la aceasta din urma avand datorii istorice si va/ne intrebati(m) de ce sunt pe pierderi. Stiti de ce ? . Pentru ca asa stiti sa va faceti treaba !! Acesta este punctul meu de vedere cum intelegeti voi sa va facetin treaba si cum v-ati facut-o pana acum, dar va promit ca fara menajamente, cu documente in probatiune, cetateanul din municipiul Campia Turzii, va afla cu ce va ocupati defapt si cum se duc pe apa sambetei banii publici, adica banii fiecaruia dintre noi. Ai incredere in mine cetateanule, sunt multe de spus !!”,
s-a răcorit pe Facebook cel care semneazăConsilier social-democrat Ionel ISAC”.

 

Gheorghe Rece

 

La rândul său, președintele PSD Câmpia Turzii Gheorghe Rece, a opinat, pe contul său de Facebook: „Disperarea este mare si acest lucru se vede in limbajul folosit, ADEVARUL SUPARA RAU DE TOT. Cetatenii Municipiului Campia Turzii sunt MULT, MULT mai INTELIGENTI DECAT CREDE Irinuca, Dorel zis siI”Dodo”, Otvosica,Marinica si Ionica...(nivel de limbaj licentiat de D-voastra in sfera publica si la care cu greu reusesc sa cobor). In rest sa auzim de bine si poate va interesati putin si de acest minunat oras!”, scrie Rece, care a introdus și citatul din fotografie”, atribuit marelui Creangă.

 

Monica Uiorean

 

Colega sa din Consiliul local Câmpia Turzii, Monica Uiorean acuză PNL de dezinformare și explică: „NU MAI DEZINFORMATI CETATENII !!!
In cadrul PMUD (programului de mobilitate urbana durabila), care este format din mai multe componente, in luna ianuarie 2017,prin HCL 7/26.01.2017 a fost votata " Mobilitatea pentru sanatate", iar in luna august in cadrul aceluiasi program PMUD a fost votata o alta componenta " Infiintarea transportului public local. Domnule edil sef stiti foarte bine, doar personal ati fost si ati dat copy&paste.

Sursa Ziarul 21din 23.08.2017
Explicația a venit din partea compartimentului juridic din primăria Câmpia Turzii:
“A fost aprobată o hotărăre de consiliu privind planul de mobilitate urbană. Ca şi componentă a acelui plan de mobilitate urbană era și un serviciu public de transport local. În acest moment se dorește accesarea unor fonduri europene, deci depunerea unui dosar de finanțare, ca și piesă obligatorie este această hotărâre de înfințare a acestui serviciu de transport public local, linia de finanțare se deschide în curând. Existent acestui serviciu public este un criteriu de eligibilitate, iar în situația în care nu depunem dosarul între primii riscăm să pierdem banii”, a fost foarte explicită reprezentanta departamentului juridic din primăria Câmpia Turzii.

Da, Turda a votat inaintea noastra acest PMUD, prin HCL 266/20.07.2017. Am avut dreptate! 
Trebuie sa va faceti treaba, aveti primar, viceprimar si majoritate in CL,nu va impiedica nimeni si nimic sa va puneti in practica proiectele!”
, a conchis Monica Uiorean.

 

Gabriel David

 

Cel mai tânăr social-democrat, Gabriel David, vrea parcă să explice de ce Facebook-ul  și alte rețele de socializare influențează atât de mult viața locuitorilor Câmpiei Turzii: „Avem un primar facebook si un viceprimar Instagram. Am citit cu interes interviul viceprimarului UDMR, Rober Szabo și am căutat să rețin care sunt proiectele primăriei și ce au realizat într-un an de mandat. Nu prea am avut ce reține în afară de câteva propoziții spuse ca într-o sedință a organizației de tineret, nimic rău în asta. Ce am reținut este că pe lângă cele 3000 de like-uri din raportul de activitate publicat în presă, a mai realizat ceva ,,MÂNDRIA", este mândru de faptul că este viceprimar. În rest, 0.
Facem parte dintr-o generație mai tânără de politicieni si nu cred că trebuie să fim ridicoli si imaturi lăudându-ne șefii.
Sunt la primul mandatat de consilier local, cel mai tânăr consilier local si nu îmi doresc să fac parte din categoria politicienilor facebook si Instagram, sau purtători de geantă a șefului, sau să spun la sfârșit de mandat ca sunt mândru că am 3000 de prieteni pe facebook. 
Povestea cu integrarea maghiarilor este una depășită, nu am văzut nimic realizat în acest sens”
, semnează Consilier local, ing. Gabriel David.

 

Octavian Ciobanu și Petre Pop sunt singurii dintre social-democrații care ocupă funcții de aleși locali după alegerile din 2016 care nu au replicat comunicatului PNL Câmpia Turzii.

 

Un alt răspuns din partea PNL va veni, cu siguranță, după ce trece vremea concediilor. Unde? Aproape sigur pe Facebook!