Privită cu maximă luciditate, ultima şedinţă de consiliu de la Câmpia vorbeşte de la sine despre două probleme imposibil de neglijat: uluitoarea atitudine băsesciană, de Dumnezeu pe pământ, de care a dat dovadă în cel mai puţin subtil mod primarul Ioan Vasinca şi fenomenala obedienţă a consilierilor locali (priviţi ca o unitate). Împreună, alcătuiesc impenetrabilitatea administraţiei locale, imposibil de străpuns chiar cu un berbec de spart zidurile.
Gafa diplomatică s-a produs la capitolul “diverse”, pornind de la intervenţia consilierului PSD, Ioan Tulai, care a vrut să aducă la cunoştinţa celor prezenţi textul unei adrese primite de la Prefectura Cluj, referitoare la nelegalitatea hotărârii de consiliu 144, din 18 decembrie 2008. Această hotărâre, a cărei revocare este solicitată de Prefect, se referă la înscrierea pe tabelele de demarcaţie a 
perimetrului admi-nistrativ-teritorial al municipiului Câmpia Turzii şi a denumirii istorice de “Aranyosgyeres”. De abia a reuşit să citească primele rânduri, şi consilierul Ioan Tulai a fost întrerupt de primar, care a lansat un ordin: “Ajunge!”. Linişte. “Fiecare dintre consilieri are în mapă materialul, nu cred că e nevoie să-l aducem în discuţie la şedinţă”. S-a mai auzit o voce timidă, care mi-a amintit de orele din clasa I, când învăţătoarea îi pleznea pe elevii neascultători cu băţul: “Dar, poate vor să audă ceilalţi, presa ...”. Ioan Vasinca şi-a impus din nou autoritatea, comiţând ceea ce numeam anterior gafă diplomatică: “Eu nu fac şedinţele de consiliu pentru televiziune, ci pentru consilieri”. Şi consilierii au executat ordinul. Jenantă servilitatea forumului legislativ, îngrijorătoare siguranţa de sine a executivului, care părea să fi uitat sloganurile blânde de pe afişele electorale, care transpirau a replici de genul “Cetăţeanul nostru, stăpânul nostru”. Acum, după ce stâlpii mai păstrează amprentele celor care au primit afişele, nimeni nu se mai oboseşte cu versuri linguşitoare de-ţi dau lacrimile. Ostilitatea din replica primarului ne aminteşte de intervenţia preşedintelui Băsescu, ce, în mai multe rânduri, a terfelit presa care nu i-a adus osanale. Nu cred că se poate reduce la tăcere felul în care e înţeles mai nou rolul presei. Să îmi amintesc, aşadar, de ceea ce am învăţat la şcoală: presa este opoziţia puterii. Numai aşa informarea poate fi corectă, numai aşa poate fi păstrat echilibrul. Presa nu este importantă în sine, ci numai prin prisma rolului ei de reflector al adevărului către populaţie.
În fond, problema denumirii localităţii şi în limba maghiară, chiar oferită ca tribut UDMR Câmpia Turzii, nu este o chestiune gravă. Sau nu ar trebui să fie. Patriotismul local nu se relevă printr-un nume scris pe o tăbliţă. Problema adevărată este felul în care cetăţenii sunt informaţi selectiv asupra problemelor oraşului, în funcţie de interesele şi campania de imagine a celor aflaţi la putere. Cum să nu fii cinic, când totul ţine de imagine?
