Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

ort

În urmă cu o lună, cele 153 de persoane care aveau un loc închiriat în „căminul de nefamilişti” de pe strada Bariţiu au fost puşi în faţa unei situaţii-limită: părăsirea locuinţei, pe o perioadă de cel puţin trei luni, motivul fiind reabilitarea clădirii.

Anul trecut, autorităţile au reuşit să obţină de la Ministerul Locuinţei şi Dezvoltării, o finanţare de 45 de miliarde de lei vechi pentru rezolvarea problemelor locative din Câmpia Turzii, cu o contribuţie de 11 miliarde de lei vechi din partea administraţiei locale. O parte din aceste fonduri au fost direcţionate înspre reabilitarea căminului de nefamilişti din cartierul Muncitoresc, a cărui mansardare a început în urmă cu trei luni.
Câţiva dintre locatarii Blocului de nefamilişti şi-au găsit soluţii alternative convenabile (reşedinţă temporară la rude sau gazdă/chirie). Cei mai mulţi trăiesc, însă, în corturi, amplasate în Piaţa Obor (târgul de animale, în drum spre Viişoara), în condiţii demne de filmele lui Kusturiça. Siguranţa de sine le este alimentată de un act, pe care ei o numesc „decizie” a faptului că toţi, fără excepţie, vor reveni într-una din locaţiile reabilitate în scopul unor locuinţe sociale. Hârtia (pe care nu am primit permisiunea de a o fotografia) începe, însă,cort cu formula „Către Primăria municipiului Câmpia Turzii”. Mai departe, vorbesc fotografiile de la sine.cort