Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Vineri, 10 februarie 2017, imediat după crepuscul, la ceas de seară, Galeria de Artă a municipiului Turda a „înviat” pentru mai bine de o oră când, la ceas de seară, un grup de artiști talentați și-au dat un „Rendez-vous” la ceas de seară.

Un șuvoi de originalitate și varietate de tehnici a împroșcat simezele galeriei turdene în cadrul unui eveniment artistic în care libertatea pare a fi cuvântul de ordine, chiar numele străzii unde arta turdeană se luptă cu timpurile. Lucrări una mai frumoasă decât alta, diferite total în stiluri și tehnici de realizare, împodobesc de-a dreptul spațiul expozițional, mic dar cochet, simplu dar generos, al galeriei de artă turdene. Expozanții, prin lucrările aduse în această  „colectivă” intitulată simplu și cu parfum de „Hexagon”, „Rendez-vous”, arată un maxim de considerație pentru iubitorul de artă turdean, care poate, în aceste zile, să treacă, mai sfios sau mai ahtiat după frumos, pragul galeriei din centrul orașului. De la picturi în ulei pe pânză, acrilic, până la ceramică sau fier forjat, o întreagă gamă, de la figurativ la abstract, de la tonurile cele mai întunecate până la căldura pastelată, se oferă, toate, privitorului cu sufletul deschis pentru a constata cum poți crea artă cu bucurie și pentru o electrizantă vibrație a sinelui.

Dar despre ce autori vorbim? Vorbim, de fapt, despre un grup de artiști care formează artiști. Ei sunt cei ce duc mai departe tradiția artistică românească, dar și inovează continuu, pe un front al expresivității vizuale unde e foarte greu să mai inventezi ceva. Și totuși ei o fac, aproape zi de zi, protejând și transmițând mai departe flacăra vie a artei românești, într-un moment când curentul contemporan se fluidizează într-unul  futuristic, surprinzător dar dătător de răspunsuri.

În cadrul expoziției colective „Rendez-vous”, vernisată vineri, 10 februarie 2017, de la ora 18.00, la Galeria Municipală de Artă din Turda – pe strada Libertății nr. 2-4, dacă este nevoie să o mai spunem – au expus, mai mulți profesori de la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”, pe care îi prezentăm în ordine pur alfabetică: Corina Fulger, Adela Gocan, Sanda Manciac, Raluca Munteanu Toderică, Cristian Porumb, Maria Reichert-Sârbu, Lucian Ţîntariu, Gavrilă Zmicală (director), Victor Apostu. Alături de aceștia, din grupul de artiști care expun la Turda fac parte: Simona Gocan – artist plastic Arizona , Laura Ogruţan - Praţa – prof. Colegiul Naţional Pedagogic "Gheorghe Lazăr", Blanca Alina Pop – graphic designer, Stanca Ţop, prof. Liceul Teoretic „Pavel Dan”, Adrian Ţop – prof. Clubul Copiilor Turda, Leonard Vartic – prof. Facultatea de Arhitectură și Urbanism.

Așadar, exista încă de la începutul ideii de a forma acest grup de expozanți care să contribuie cu lucrări la reușita prezentării de artă, premisele unui succes, garanția unei consistențe valorice. „Invitația noastră a fost lansată încă în urmă cu doi-trei ani”, a ținut să precizeze profesorul Alexandru Picovici, de la Colegul Național „Mihai Viteazu” – președintele filialei turdene a Uniunii Artiștilor Plastici, care a mai subliniat că „expozanții sunt vechi prieteni de-ai noștri, care au acceptat să contribuie la acest eveniment foarte important pentru noi”. Așadar, cei care expun în aceste zile la Galeria de Artă a municipiului Turda fac parte dintr-un grup de artiști, prieteni de mai multă vreme, un grup „coagulat” destul de spontan care nu și-a pus încă un nume. Liderul grupului, profesoara Adela Gocan, de la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”: „Am să încep prin a vă mulțumi că sunteți alături de noi, în cadrul acestei expoziții, într-un spațiu foarte frumos, intim, foarte plăcut, un spațiu în care ne bucurăm să expunem gândurile, ideile, visele noastre, până la urmă… atât în pictură, în pictura în ulei, cât în colaj sau în sculptură și ceramică. Noi ne-am constituit într-un grup de prieteni, încă de acum un an, pentru a ne mobiliza, a lucra și a expune acolo unde simțim că suntem primiți frumos și doriți”, a declarat Adela Gocan, în încercarea de a prezenta cadrul în care s-a ajuns la expoziția „Rendez-vous”.

Mai apropiat de Turda și de turdeni, fiind din afară totuși, a vorbit profesorul Lucian Țîntariu, care nu este la prima expunere la Galeria de Artă din Turda. „Sunt și gazdă și invitat. Soția mea fiind din Turda, eu, ca să ajung la această galerie, fac trei minute, mai nou. Eu o numesc Turda mică, există și Turda Nouă, dar pentru mine este o Turda extraordinar de cochetă, care are foarte mari șanse culturale, atunci când noi creăm cultura. Trebuie să recunosc că Turda devine vie, chiar dacă se întâmplă rar sau șansele noastre sunt minimalizate de mersul lucrurilor, nu înțelegem încotro merge istoria, totuși, cred că este foarte important că suntem aici și că lucrăm. De data aceasta suntem 14 artiști, de două ori șapte. Apelăm foarte des la simboluri. Există ceva care ne unește: există o preocupare foarte profundă, care vine din studenție. Îmi doresc foarte mult ce este valoarea în artă. Este atât de greu să definești valoarea în artă încât aproape că s-a diluat această noțiune. De multe ori, avem curiozitatea să vedem în ce direcție mergem. Gândiți-vă că istoria artei are atâtea variații și atâtea direcții încât tu rămâi puțin singur și nu știi ce drum s-o apuci. Fiecare din noi are tendințe foarte diverse, pentru că avem o cultură și un atașament personal. Suntem profesioniști și ducem mai departe un jurământ. Un jurământ pentru frumos, un jurământ pentru creație”, a mărturisit, foarte frumos și foarte sincer, Adrian Țîntariu, lăsând să se înțeleagă și, practic, îndemnând iubitorul de artă să conștientizeze existența și să pătrundă în universul și povestea din spatele fiecărei lucrări de artă, de artă adevărată.

 

Cu speranța că tot ce am consemnat mai sus constituie tot atâtea motive să treceți în aceste zile, pe la Galeria de Artă a municipiului Turda, expoziția „Rendez-vous” rămânând deschisă publicului până la finalul lunii februarie, iar intrarea este liberă.

--------------------------------

Link video: http://ariestv.ro/index.php/arhiva-video/evenimente/item/540-rendez-vous-noua-expozitie-de-pe-simezele-galeriei-de-arta-turda.html

 

Link foto: http://turdainfo.ro/index.php/galerii-foto/167-photos/10142-expozitia-de-arta-rendez-vous-galeria-de-arta-turda-vernisaj10-februarie-2017