Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

expo-alin-bilcu-1Luna iunie, luna copiilor, a prilejuit unuia dintre profesorii micuților din Turda, să expună la Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu”. Este vorba despre profesorul de arte plastic Alin Bîlcu, pictor turdean care a fost invitat de către conducerea instituției de cultură să organizeze o mică expoziţie personală de acuarelă, naturi statice şi un singur peisaj, lucrări care –i întâmpină pe turdenii care intră în biblioteca municipală în căutare unei cărți, primind astfel un bonus sufletesc încă din holul acestui edificiu.

expo-alin-bilcu-2”Am ţinut să-mi prezint din nou, creaţii mai vechi şi mai noi, preocupări în domeniul naturii statice. Fac o menţiune: dintre domeniile principale ale artelor plastice, ale picturii, ale desenului, în special natura statică este domeniul care se apropie cel mai mult de sufletul, de înclinaţia mea artistică plastică. De multe ori, când trebuie să fac un portret sau când fac o lucrare abstractă, după un timp îmi place să mă reîntorc la natura moartă sau natura statică după caz. Am încercat să surprind specificul inflorescenţelor, diverse specii deflori, nu încerc o descriere botanică, anotomică a structurilor naturale, ci încerc să le surprind specificul, să le surprind esenţa prin stilizarea formelor, culorilor şi prin armonia compoziţională pe care o caut mereu”, ne-a mărturisit autorul.

expo-alin-bilcu-3Lucrările expuse în holul bibliotecii sunt realizate în tehnica numită a culorilor de apă, în acuarelă, în tempera, în acrilice. Alin Bîlcu este cunoscut în cercurile artistice turdene pentru faptul că, în ultima vreme, s-a reîntors cu mai multă atenţie spre tehnicile de apă, spre tehnicile de început ale oricărui artist. Aceste tehnici conferă multă plăcere creatorului, oferă multe satisfacţii plastice, dacă sti să foloseşti culorile, dacă sti să le manipulezi în cadrul unei compoziţii plastice. ”Acuarela are multă prospeţime, acuarela impune mult respect şi multă rigurozitate. Nu oricine poate să facă o lucrare în culori de apă, tehnicile colorilor de apă impun mult antrenament, mult exerciţiu, multă seriozitate şi multă atenţie. Aici, dacă ai greşit, cam greu poţi repara, poţi încerca unele suprapuneri dar imediat se vede intervenţia ulterioară, se vede foarte repede încercarea de a repara şi lucrarea îţi mai pierde din prospeţime. Întotdeauna tehnicile de apă au fost mult mai greu de abordat decât tehnica picturii în ulei, pentru că tehnica picturii în ulei îţi oferă mult mai multe posibilităţi de a repara, de a împrospăta, de a îmbogăţii o lucrare, pe când la tehnicile pe apă trebuie să ai mult antrenament şi multă ştiinţă plastică să poţi realiza asemenea lucrări”, ne-a mărturisit pictorul Alin Bîlcu.

expo-alin-bilcu-4Alin Bîlcu este unul dintre cei mai constanți colaboratori ai Bibliotecii ”Teodor Murășanu”, nu numai ca pictor expozant în luminosul și primitorul hol al instituției, ci și ca organizator, în colaborare cu aceasta a diferitor concursuri de artă plastică, modelaj sau de fotografie pentru elevi.

Mini expoziția semnată Alin Bîlcu va rămâne deschisă până la finalul lunii iunie, când locul lucrărilor sale va fi luat de cele ale maestrului său din perioada de început artistic, profesorul Valer Suciu, artizanul a generații de pictori și artiști turdeni.