Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Thumbnail imageCorul ,,Armonia” al Casei de Culturǎ din Turda a fost invitat la o ,,Sǎrbǎtoare româneascǎ“ programată pentru perioada 14-19 septembrie 2012, la Paris. Deplasarea a fost posibilǎ cu ajutorul unor fonduri primite de Casa de Cultura din Turda  de la consiliul local turdean .

 


Thumbnail imageDupǎ doar douǎ ore şi cinsprezece minute  de la decolarea de pe  aeroportul Cluj-Napoca, avionul a Thumbnail imageaterizat fǎrǎ probleme pe un aeroport de lângă Paris iar corul condus de pǎrintele Sebastian Zǎhan a pǎşit pe pǎmânt francez. Unii dintre noi am zburat pentru întâia oarǎ cu avionul şi am rǎmas plǎcut impresionaţi de priveliştea minunatǎ care se vedea prin hublourile avionului de la înălțimi de peste 8000 de metri.

 

Ajunși pe pământ francez, după îndeplinirea  formalităților, ne-am îndreptat spre autocarul care urma să ne ducă  la Paris, orașul atâtor minunații ale omenirii despre care unii doar am citit sau le-am văzut la televizor. La Paris am fost cazați la un hotel din cartierul Montreuil.Thumbnail image

Duminică, la ora 9, am fost prezenți la Catedrala Metropolitană din Paris cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Aici am cântat la slujbă, din podul bisericii, într-o biserică plină până la refuz de români plecați din România spre un trai mai bun, să-și găsească un rost pe pământ francez. Am fost foarte emoționat văzându-i pe acești  conaționali ai noștri cu câtă dragoste ascultă corul nostru.

După slujbă am coborât  în fața bisericii, cu greu făcându-mi loc printre auditori, oprindu-mă între alți Thumbnail imagecâțiva români, care vorbeau între ei, îmbrăcați cu haine ,,de duminica”. Erau mulți din zona Oașului, îmbrăcați Thumbnail imagecu costume naționale. Mi-a atras atenția un ,,boţ” de fătucă maramureșeancă îmbrăcată  în costum  național, mândră de baticul și ilicul ei specific zonei de unde provine familia sa.

Corul,,Astra” din Turda a concertat apoi în  Catedrala Metropolitană pentru a le reaminti românilor din diasporă  câteva piese laice cantate și de ei în țară, în momentele de sărbătoare. Apoi s-a încins un potpuriu de cântece patriotice din vremea Cenaclului,,Flacăra” a lui Adrian Păunescu, cântece Thumbnail imagepe care și le aminteau și gazdele noastre, iar preotul Constantin  Târziu, român get-beget și ,,la vorbă și la faptă”, plecat din țară de peste 30 de ani, ne-a  încântat cu cântecele pe care ni le prezenta arătându-ne că la Paris se ține nestinsă flacăra patriotismului românesc. A fost o încântare să vezi și să asculți cântând corul nostru împreună cu românii din diaspora, în frunte cu vajnicul lor pǎstor.

Au fost momente  de o înălțătoare trăire care te făceau să fii mândru că ești român, încredințându-ne că acolo eram românii neaoși și nu cei care ne reprezintă oficial, pe care, după câte am înțeles din discuțiile românilor din diaspora, nu-i prea interesează de  parohia românească din Paris. Din spusele părintelui am aflat că biserica a fost cumpărată de regele Carol I acum peste 125 de ani pentru românii aflați la Paris, dar acum biserica trebuie renovată cu bani strânși de la  enoriași  precum și cu un ajutor Thumbnail imagede peste 200 000 de mii de euro de la statul francez căruia  preotul Constantin Târziu  i-a mulțumit pentru că îi găzduiește în Franța. Statul român nu a contribuit cu nici un  euro pentru renovare, după spusele celor implicați.

Păcat că statul roman nu investește mai mult în astfel de lucrări ale diasporei romanești, diaspora care ține aprins spiritul românesc, oriunde s-ar afla.

 

                                                                            a consemnat prof. Alexandru Ignat, membru al corului