Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După 74 de ani de activitate, Teatrul Național Aureliu Manea  celebrează această bornă printr-o serie de spectacole, comedii, producție proprie a Naționalului Turdean.

Astfel, spectacolul Îndrăgostiții din Ancona, în care acţiunea se petrece în orăşelul italian cu același nume, într-o veche piaţetă, apropierea dintre case şi vulcanicul sânge latin fac imposibile păstrarea secretelor, generând situații comice excepționale, prin jocul actorilor mai tineri și ai celor veterani ai teatrului. Spectacolul se va juca sâmbătă, 15 Octombrie, la ora 19:00. Având premiera în 2017, de atunci Îndrăgostiții din Ancona se joacă cu succes în fiecare stagiune

Spectacolul Rățușca cea urâtă, care se va juca duminică, 16 Octombrie, ora 11:00, îi va încânta din nou pe cei mici, cu poveștile personajelor, amintindu-le de învățăturile unei rățuște care descoperă ce înseamnă să crească alături de ceilalți. 

Iar Omul care a văzut moartea, programat pentru duminică, 16 Octombrie, ora 19:00, îi aduce în fața spectatorilor pe Cătălin Grigoraș, Marian Negrescu, Nicoleta Bolcă, Cornel Miron alături de mai tinerii lor colegi Alexandra Dușa și Sebastian Paul Popa.  într-o ilustrare a luptei pentru putere și a cursei pentru prosperitate, care ascunde subtonuri morale îndoielnice.

Și nu în ultimul rând, vernisajul denumit Culori și Versuri în viața mea, al artistei Steliana Claudia Miron, care descrie invitația la acest eveniment în următoarele cuvinte: ”o privire cuprinzătoare într-o gamă variată de culori, forme și versuri pentru suflet.”

Vă așteptăm cu drag la seria de evenimente care marchează cei 74 de ani de activitate ai teatrului turdean.