19
Vi, Apr
20 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

În această seară în cadrul „Întâlnirilor colocviale" de la reşedinţa Dan Zăhan este programată să se desfăşoare o "reamintire" a lui Dundi Kosac. Violonistul era celebru, împreună cu orchestra lui în locurile preferate de ieşire a turdenilor (restaurantele Potaissa şi Someşul) într-o vreme în care, ca şi acum, nu prea aveai unde ieşi în oraşul muncitoresc. El şi-a încheiat activitatea la „Împăratul Romanilor" din Sibiu iar fiul său a fost solist la Filarmonica din Târgu Mureş, însă toate rudele violonistului trăiesc şi locuiesc în Turda.
Thumbnail imageEvenimentul din această seară va fi completat şi cu aducerea în atenţie a celui care a fost coregraful Ioan Jurj, momentul dorindu-se o avanpremieră la evenimentul programat să se desfăşoare sâmbătă, 19 februarie, la Turda, cu începere de la orele 11.30, prin grija coregrafului Ioan Cuc şi a solistului Alexandru Făgădar.
Ultima ediţie a întânirilor s-a desfăşurat miercurea trecută în Sala Mare a Primăriei Turda. A fost, de departe, cea mai reuşită de până acum, acolo fiind vorba de un superb concert de muzica culta, realizat de tenorul Constantin Nica si invitatii sai. Thumbnail imageReuşita serii de miercuri, 9 februarie, i s-a datorat însă în mare parte medicului Vasile Grumaz, cel care a făcut totul posibil pentru buna desfăşurare a evenimentului.
Alături de corepetitorul Codruţa Ghenceanu au încântat publicul Florin Sâmpelean, Oana Şerban (Bucureşti), Vlad Croşman, Ştefan Korch (tenor), Cozmin Sime (bariton), Ruslan Bîrlea (actor la Teatrul Naţional Cluj Napoca şi collaborator al operei române din reşedinţa de judeţ), Alexandra Hordoan, Horaţiu Ruşti şi Iulia Vigh. În a doua parte Thumbnail imagemuzicală a serii de miercuri, 9 februarie, Ruslan Bârlea a făcut şi dovada talentului său actoricesc, recitând versurile lui George Topârceanu, " Balada chibritului". Iar la final soliştii au încheiat seara cântând toţi, împreună cu tenorul Constantin Nica.
Manifestarea face parte dintr-o serie de întâlniri colocviale realizate la iniţiativa unui grup de persoane care activează în domenii diferite şi care consideră că, la Turda, există o nevoie de cultură.
Rosemarie Leoveanu, Emil Hălăştuan, Vasile Grumaz şi Dan Zăhan sunt cei care au avut ideea organizării cu o fecvenţă săptămânală a unor astfel de întâlniri la Thumbnail imagecare să fie invitate diverse personalităţi turdene şi din afară, să se dezbată diverse teme şi fiecare să cunoască ce are sau a avut valoros oraşul de pe Arieş.
Cum spunea Dan Zăhan, Constantin Nica a venit la Turda pentru că se cunosc de mult timp şi "întotdeauna ne onorează cu prezenţa sa, fiind un om de mare character". Tenorul este stabilit în Elveţia de mult timp şi vine în ţară doar când are spectacole şi cursuri.
Chiar dacă sala nu are o acustică foarte bună, vocile deosebite care au interpretat diferite arii din opera şi nu numai, au făcut ca publicul să pătrundă într-o minunată atmosferă de spectacol ad-hoc, realizat din crâmpeie oferite mai degrabă în scopul de a induce o poftă de muzică cultă decât pentru a stinge o astfel de sete.
Minunaţii invitaţi au trecut cu eleganţă şi peste deranjul provocat de intrări şi ieşiri pe uşa sălii mari în timpul interpretărilor, comportamente premise doar ca urmare a caracterului neprotocolar al spectacolului de aseară.
Vocile de excepţie care au făcut să răsune Primăria nu s-au aflat pentru prima dată la Turda, însă ele se manifestă cu siguranţă într-un registru vocal prea rar auzit într-un oraş provincial.
Un act artistic pentru care organizatorii merită felicitaţi din plin.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh