Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageCentrul Raţiu pentru Democraţie prin programul „Nu e de vânzare – Alege pentru binele tău” vă invită, în calitate de partener al evenimentului „Săptămâna Psi”, la Librăria Cărtureşti Cluj, la întâlnirea cu psihologul Amfiana Gherman.

Miercuri 9 mai, orele 18.00, Amfiana Gherman va vorbi publicului despre strategii de construire a comunicării şi despre modul în care putem ajuta pe cineva să se schimbe. Sâmbătă 12 mai, orele 11.00, discuţia este dedicată strategiilor posibile în consilierea victimelor traficului de persoane.

"Nu e de vânzare – Alege pentru binele tău", program de mobilizare a comunităţii împotriva traficului de persoane, a fost iniţiat de Fundaţia Raţiu pentru Democraţie ca răspuns la amploarea fenomenului traficului de persoane în România. Prin intermediul campaniilor derulate, programul vizează creşterea nivelului de informare a publicului asupra acestui pericolul şi crearea legăturii între comunitate, societatea civilă şi instituţiile autorizate în oferirea de servicii sociale sau de siguranţa publică.

Centrul Raţiu pentru Democraţie este o organizaţie non-profit care încurajează exprimarea individuală şi nepartizană a valorilor şi comportamentelor pe care le consideră esenţiale într-o societate democratică.

Amfiana Gherman, doctor în psihologie, este psihoterapeut specialist în terapii cognitiv-comportamentale şi psiholog clinician, atestată de Colegiul Psihologilor din România. Calificările au fost obţinute prin Universitatea Babeş-Bolyai, Masteratul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, precum şi prin Institutul Albert Ellis, New-York.