Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageCentrul Raţiu pentru Democraţie lansează, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Emil Negruţiu” Turda şi TVR Cluj, a 8-a ediţie a concursului naţional „Toleranţă şi convieţuire în spaţiul public”.

Proiectul urmăreşte implicarea elevilor din învăţământul liceal în activităţi vizând formarea şi dezvoltarea atitudinii civice, democratice şi responsabile, precum şi promovarea toleranţei şi etosului convieţuirii. Concursul este înscris în Calendarul activităţilor educative naţionale pe 2012 al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Data limită de trimitere a lucrărilor participante este 8 iunie 2012 (data poştei), urmând ca în 14 iunie să fie anunţate rezultatele în urma jurizării. În perioada 17-21 iulie se va desfăşura seminarul “Toleranţă şi convieţuire” la care vor participa elevii finalişti şi profesorii coordonatori ai acestora, iar în 20 iulie, în cadrul unei ceremonii speciale, se vor premia autorii celor mai interesante lucrări.

Centrul Raţiu pentru Democraţie susţine şi promovează patrimonial istoric local şi regional, încurajând exprimarea individuală a valorilor pe care le consideră esenţiale într-o societate democratică. Centrul Raţiu pentru Democraţie multumeşte partenerilor implicaţi în proiect şi voluntarilor pentru susţinere.