Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Spectacol de zile mari pe scena Teatrului municipal Turda, marți 29 mai 2012, de la ora 19. De această dată nu este vorba de o piesă de teatru ci de un spectacol de operetă: ”Mam`zelle Nitouche”  o producție a Teatrului naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa.

Publicul turdean care a umplut până la refuz sala de spectacole a municipalului turdean a gustat din plin o producție inedită pentru Turda. La finalul reprezentației, spectatorii i-a aplaudat îndelung pe artiștii care au dat viață veselelor personaje dintr-o Franță a pensioanelor catolice dar și plină de aerul cazon al unei societăți în plină modernizare, frivolă dar și foarte actuală. Un spectacol foarte reușit, atât prin prestația scenică și vocală a protagoniștilor, cât și prin regie, scenografie sau costume.

Thumbnail image

Succesul de care s-a bucurat ”Mam’zelle Nitouche” pe scena de la Turda vine să contrazică pe cei care  credeau că amânarea cu o săptămână a reprezentației, programată inițial pe 21 mai 2012 va face ca vânzarea biletelor să sufere. Spectacolul a fost amânat atunci din cauza îmbolnăvirii unuia dintre protagoniști dar iată că managerul Teatrului naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa, Daniela Vlădescu, și-a menținut promisiunea făcută publicului turdean.

Thumbnail imageSpectacolul de operetă “Mam`zelle Nitouche”, o adaptare după F. Herve, în regia lui Horia Ballint a ajuns pe scena municipalului turdean sub egida programului „Scena Deschisă”, în organizarea Teatrului municipal Turda, împreună cu Teatrul naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa.

O muzică frumoasă, spumantă şi plină de nerv, un text comic care surprinde şi analizează diverse caractere umane, sunt cele două elemente care stau la baza reţetei care de mai bine de 120 de ani asigură succesul acestei operete.


Faptul că în sală s-au aflat foarte mulți tineri, vine să confirme faptul că la Turda, există o sete de cultură sub toate aspectele ei, publicul de aici fiind capabil să aprecieze spectacole inedite ca și acelea aduse în fața sa de actuala conducere a Teatrului Municipal Turda, fie că este vorba de un teatru japonez, de un spectacol cu tematică legată de tradițiile românești sau cele religioase ori, iată, de un spectacol de operetă care altfel, nu poate fi vizionat decât pe scenele marilor orașe, reședință de județ. Libretul spectacolului a fost scris de Henri Meilhac și Albert Millaud la mijlocul anilor 1800

Iar de atunci nu și-a pierdut nici savoarea nici semnificațiile, cu toate schimbările ulterioare în moravurile societății.

Regia şi scenografia lui Horia Ballint, regizor orădean alături de care artiştii TNOB „Oleg Danovski“ au lucrat timp de 4 luni pentru această
punere în scenă.

Subiectul operetei, inspirat chiar din viaţa compozitorului, ridiculizează principiile şi metodele de educaţie folosite în pensioanele de călugăriţe în plin secol XIX, unde elevele primeau o educaţie ultrareligioasă, ruptă de realitățile vieții sociale de dincolo de zidurile unor astfel de școli ce funcționau în interiorul unor mănăstiri pline de personaje habotnice și, adesea, cu nimic mai virtuoase decât cele pe care le desconsiderau, considerate ca ușuratice, pe care cei care au trăit atunci le puteau găsi pe lângă teatrele și cabaretele vremii. Cel mai celebru, încă de atunci, este, nu-i așa, Moulin Rouge. Falsa pioşenie și satira care vizează obiceiurile corpului de ofiţeri, dar și modul în
care era legată o căsătorie, orbește și pe baza unor donații sau pentru zestrea pe care părintele era capabil să o pregătească odraslei, toate se constituie într-o oglindă fidelă a societății burgheze care există și azi, dacă ar fi să dăm doar exemplul Căii Dorobanți din București.

De remarcat prestația scenică a unor artiști care, să nu uităm, sunt nu numai posesori ai unor voci de excepție dar sunt și balerini, într-o operetă care nu a pus foarte mult accentul pe dans sau mișcare ritmică.

În concluzie, publicul turdean își dorește, a dovedit-o marți seara prin ropotele nesfârșite de aplauze, noi
spectacole de acest gen pe o scenă a Teatrului municipal Turda care se dovedește iată, una versatilă, capabilă să se adapteze la diferite genuri artistice.