19
Vi, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

invazie-ciori-1Turda are de-a face cu o adevărată invazie de ciori. Dacă acelea care și-au făcut cuiburi în copacii uriași din Parcul Turda Nouă au devenit o obișnuință pentru toată lumea iar cei care știu de ce sunt capabile ciorile ocolesc această zonă, o surpriză ar putea fi, pentru toată lumea, prezența în număr extrem de mare a negrelor înaripate inclusiv în Băile Sărate Turda, dar și, practic, peste tot prin oraș.

invazie-ciori-2Inteligente și puternice, rezistente și ușor adaptabile, corbii și ciorile sunt niște păsări fascinante. În număr mare sunt însă, deranjante pentru peisajul urban. Sunt și îndrăznețe, așa că, dacă văd copii mai mici mâncând ceva le smulg acestora alimentele din mână. Una peste alta, ciorile nu coabitează bine cu oamenii. De aceea, localnicii se plâng, cam degeaba, la primărie și pe la alte uși, fără prea mulți sorți de izbândă. Ultima acțiune de îndepărtare a ciorilor din municipiu a avut loc, dacă nu mă înșel, acum mai bine de 12-13 ani. Atunci vânătorii de la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (A.V.P.S.) de pe vremea aceea (primar era încă Virgil Blasiu) au tras cu încărcături cu alice care să distrugă cuiburile înaripatelor, aceea fiind considerată cea mai la îndemână și ieftină soluție. Și, într-adevăr, ciorile s-au rărit o vreme, construindu-și cuiburi în alte zone.

Acum însă, așa cum ne semnalează cetățenii, invazia ciorilor este din nou într-un moment fulminant, așa că, dacă este cineva care are urechi de auzit și plecat la necesitățile cetățeanului, să ia măsuri, dacă nu, vom ocoli puținele parcuri și zone de agrement pe care le mai putem vizita în mod gratuit, mulțumind celor care sunt datori să ne apere de ciori dar nu o fac.

Nu putem încheia acest articol fără să precizăm că suntem cu totul împotriva împușcării sau uciderii acestor minunate păsări prin alte mijloace, însă cetățenii cer ca viața lor citadină, urbană, civilizată să nu fie afectată nici de ciori nici de alte vietăți care se pot înmulți fără măsură.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh