19
Vi, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

CM-01Pentru Compania de Apă Arieş anul 2013 a fost unul foarte bun. În a doua jumătate a lui 2013, în urma demersurilor managementului companiei, s-a reuşit semnarea unui act adiţional de prelungire a “pasului I” al proiectului european de modernizare a reţelelor de apă şi canal de 79,9 milioane de euro, fapt ce permite finalizarea tuturor investiţiilor propuse prin acest proiect şi elimină riscul de pierdere a unor sume importante.

O altă realizare cu care Compania de Apă Arieş se mândreşte este  semnarea  pasului II, care ne permite demararea procedurii de achiziţie pentru asistenţa tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentelor de atribuire pentru  „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în  regiunea Turda – Câmpia Turzii”. Astfel, în intervalul  2014 – 2020 se vor accesa 83 de milioane de euro (fonduri europene) care vor fi direcţionate către investiţii strict necesare pentru întreg arealul deservit.


 

Partea a doua a anului a fost mai fructuoasă, în condiţiile în care investiţiile din semestrul doi au dus la o extindere a reţelelor de apă şi canal. În semestrul al II- lea al anului 2014 sunt peste 1,8 milioane de lei investiţii în reţelele de apă şi de canalizare.

Primele proiecte pentru 2014 sunt: aprobarea strategiei de investiţii, inventarierea tuturor străzilor din arealul de distribuţie al CAA privind reţelele de apă şi canal, organgizarea  unei licitaţii pentru serviciile de asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentelor de atribuire pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în  regiunea Turda – Câmpia Turzii”, finalizarea tuturor contractelor de lucrări din cadrul “pasului I” al proiectului european de modernizare a reţelelor de apă şi canal.

Inventarierea reţelelor este o prioritate a CAA, pentru a se putea stabili necesarul de lucrări de investiţii. Acestea vor fi alocate din fonduri locale, guvernamentale şi europene. La finalizarea fiecărei intervenţii a CAA se va reface carosabilul.

O altă reuşită a CAA, datorată directorului general, Cristian Matei, a fost stabilirea nevoilor locuitorilor din Petrilaca. În luna decembrie a anului trecut, director general cu o echipă din cadrul companiei, s-au deplasat în acea zonă. Aici a avut o întîlnire cu locuitorii şi s-au stabilit priorităţile acestora vis – a-  vis de introducerea serviciului de apă potabilă. Se va aduce acest serviciu şi în zonele mărginaşe ale celor două municipii Turda şi Câmpia Turzii şi care fac parte din arealul de deservire al CAA.

Directorul general, Cristian Matei doreşte deschiderea şi apropierea companiei de cetăţean. În acest sens, îşi propune ca acţiunile de tipul celei din zona Petrilaca, să devină o obişnuinţă, astfel imediat ce condiţiile meteorologice vor fi favorabile, vor fi organizate întâlniri frecvente cu cetăţenii din zonele unde serviciile de apă şi canalizare lipsesc.  Directorul general va face posibilă rezolvarea problemelor locuitorilor de aici în cel mai scurt timp.

 

“Pentru Compania de apă Arieş sunt prioritare interesele clienţilor şi partenerilor noştri“  afirmă directorul general al CAA – Cristian Matei.

 

Obiectivele CAA sunt:

- să ne implicăm  în viaţa comunităţii, şi prin ajutarea persoanelor nevoiaşe şi a copiilor orfani

- să sprijinim în continuare perfomanţa sportivă

- să educăm şi conştientizăm populaţia de importanţa preţuirii apei

- să participăm activ la acţiunile organizate cu scopul de a proteja mediul înconjurător, curăţenia oraşului sau campanii umanitare

- să fim transparenţi cu clienţii noştri şi să îmbunătăţim continuu relaţia cu aceştia

- să acţionăm conform proceselor descrise în manualul calităţii şi să dezvoltăm în continuare, Sistemul de Management Integrat Calitate-Mediu-Sănătate şi Securitate Ocupaţională, asigurând condiţiile pentru îmbunătăţirea continuă a eficacităţii lui.

- să ne conştietizăm angajaţii de importanţa îndeplinirii cerinţelor clienţilor.

-să exploatăm raţional sursele de apă avînd ca obiectiv folosirea îndelungată a acestora, să extindem practici vizând economisirea apei.

- să ridicăm continuu nivelul de instuire şi informare al tuturor salariaţilor pe probleme de calitate, mediu, sănătate şi securitate ocupaţională.

- să ne conformăm cerinţelor legislaţiei naţionale de calitate, protecţia mediului şi cu cea referitoare la sănătate şi securitate ocupaţională, precum şi cu alte cerinţe specifice domeniului propriu de activitate.

- să actionăm, astfel încat să prevenim rănirile şi îmbolnăvirile profesionale şi să îmbunătăţim continuu managementul şi performanțele stabilite prin certificările ISO;

- să îmbunătăţim continuu sistemul de management integrat şi să acţionăm în aşa fel încat să prevenim poluarea;

Ca proiecte propuse în semestrul II al anului 2013 şi finalizate cu succes sunt: lucrările de introducere reţea nouă de apă potabilă în comuna Mihai Viteazu, introducere reţea nouă de apă şi canal pe strada Margaretelor din Turda.

CAA şi-a propus să facă investiţii de 4.500.000 lei în lucrări de reabilitare şi extindere reţea de apă potabilă şi canal în aria de deservire.

Noua conducere a companiei de apă ARIEŞ îşi asumă toate responsabilităţile ce sunt necesare unui management performant. Calitatea serviciilor prestate către client, dar şi o bună comunicare cu aceştia, sunt doar două dintre elementele ce se vor regăsi în cartea de vizită a CAA.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh