Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Cu ocazia organizării celei de-a XVII-a ediții a Zilelor Municipiului Turda, Muzeul de Istorie Turda, în parteneriat cu Primăria Municipiului Turda, organizează o serie de evenimente culturale dedicate publicului larg. Programul activităţilor cultural-educative se va desfășura astfel:
 
Vineri (11.08.2017)
12.30: Prezentarea expoziție de etnografie Ia cu ciupag – identitate, artă, valoare.
(sediul muzeului, intrare liberă)        
Pe durata celor trei zile vizitatorii muzeului vor putea admira portul popular de pe Valea Arieşului cu o vechime de peste 100 de ani. Expoziţia este organizată de Muzeul de Istorie Turda în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, alături de colecționarul Sebastian Paic, readucând astfel în atenţia publicului valoroasa colecţie vestimentară de etnografie pe care muzeul turdean o deţine. În cadrul expoziţiei sunt prezentate porturi românești și ungurești din zona Văii Arieșului, grupate pe cele trei zone specifice din acest areal: Mocănimea Arieșului, Rimetea și Țara Moților. Exponatul principal este cămașa tradițională (ia) cu ciupag, atât de reprezentativă pentru această zonă etnografică.
Expoziția poate fi vizitată până la data de 15 septembrie 2017.

13.00: Vernisarea expoziției aniversare de pictură Gavril Nechifor (1 h)
(sediul muzeului, intrare liberă)
Cu prilejul vernisării expoziţiei de artă plastică aniversară, “Gavril Nechifor”, va fi inaugurată noua sală destinată expoziţiilor temporare de la etajul “Palatului Princiar”. Expoziția de pictură cuprinde lucrări ale artistului turdean din diferite perioade, reprezentând mai multe genuri artistice (peisaj, portret, compoziție, natură statică), precum și diferite tehnici de realizare (tehnică mixtă, tehnica punctului, dactilopictura, tehnica colajului) pe suport de pânză sau carton. Lucrările expuse pendulează tematic între cei doi mari poli ai spațiului românesc, muntele și marea, dar și între spațiul real și imaginar.
Expoziția va fi deschisă pentru public în perioada 12 august – 31 octombrie 2017.
 
 
14.30: Atelier de cusut modele tradiționale (2 h)
(sediul muzeului, intrare liberă)
 
Cei interesaţi să deprindă un meşteşug pe cale de dispariţie, pe care îl cunosc din ce în ce mai puțini, vor avea prilejul să participe la atelierul de cusut, organizat în cadrul expoziţiei „Ia cu ciupag”. Sub îndrumarea meșterului popular Mărioara Constantin și ai muzeografilor,  doritorii vor deprinde tehnica realizării ciupagului (croiul, încreţirea şi broderia de pe pieptul cămăşii). De asemenea, în cadrul acestui atelier vor fi prezentate elementele decorative ale cămășii tradiţionale.
 
19.00: Concert Jazz al trupei The Teddy Bear Claw Machine (1 h)
(curtea muzeului, intrare liberă)
 
Formația The Teddy Bear Claw Machine s-a format în anul 2017 la Cluj. Deși un grup tânăr, formația are în componență membri experimentați în domeniul jazzului și a muzicii pop-rock. Formația abordează muzica jazz prin filtrul muzicii pop, rezultatul fiind un amestec surprinzător de ritmuri incisive și melodii calde. Repertoriul formației va cuprinde compoziții celebre ce aparțin atât muzicii rock, cât și jazzului sau muzicii pop.
 
20.00: Degustare de vinuri pentru sponsori și invitați speciali (1 h)
(lapidarul muzeului, acces pe bază de invitație)
 
Sâmbătă (12.08.2017)
 
10.00: Simulări de lupte între romani și daci. Spectacolul trupei Veteres Milites  (4 h)
(parcul central, intrare liberă) 
 
 Activitatea Veteres Milites – Terra Dacica Aeterna va începe cu o scurtă paradă militară a legionarilor romani şi a războinicilor daci, cu scopul de a atrage publicul în tabăra antică. În tabăra militară activitatea va debuta cu prezentarea atelierelor antice, precum şi a programului după care se va desfăşura întreaga acţiune de reconstituire istorică de pe parcusul zilei.
Reenactorii, participanţi la eveniment, vor fi împărţiţi în două categorii, o parte dintre aceştia va susţine atelierele civile, iar cealaltă parte va oferi celor interesaţi explicaţii cu privire la armamentele şi echipamentele cu care erau dotate armatele antice. Cei interesaţi vor avea posibilitatea de a îmbrăca echipamentele militare antice pentru a se fotografia, dar şi de a simula lupte, folosind diferite arme. Punctul culminant al zilei va consta în marea bătălie dintre cele două armate, romană şi dacică, aceasta reconstituind un scenariu al unei bătălii din epoca romană prin efectuarea de manevre militare specifice, care scot în evidenţă punctele forte, dar şi punctele slabe ale celor armate.
În cadrul programului de pe parcursul zilei o mare parte a timpului va fi dedicat atelierelor civile din perioada antică:  
 
Atelierul de monetărie  
 
În cadrul atelierului de monetărie se vor realiza replici după monede antice romane și dacice, respectiv denari din perioada Traian-Hadrian și cosoni din perioada regatului lui Burebista și Decebal. Monedele se vor realiza cu tehnica şi instrumentele specifice antichității, unde copiii și adulții vor putea ei înșiși să bată monede şi vor avea posibilitatea de a le păstra ca suveniruri.
 
Atelierul de scriere antică
 
Atelierul va face o scurtă descriere a scrierii latine din mai multe zone ale Imperiului Roman, în cadrul căruia se vor prezenta principalele suporturi de scris folosite în epocă, respectiv tăblițe cerate, pergament și papyrus. Totodată se va realiza cerneală de scris pentru papirus și tăblițe cerate după tehnicile antice.
 
Jocuri din Roma antică
 
Acest atelier se va adresa în special copiilor, dar şi adulţilor care doresc să îşi reamintească jocurile copilăriei. În cadrul atelierului, participanţii vor avea posibilitatea să practice jocurile din antichitate și, cum de altfel, se jucau până nu demult și copiii din satele românești. Jocurile practicate vor fi următoarele: jocurile cu zaruri, moară sau țintar, roata și altele –  care le vor antrena imaginația şi inteligenţa, dar, nu în ultimul rând şi răbdarea.
 
12.00: Vernisarea expoziției temporare de carte veche “Cărţi – Suflete ale timpurilor trecute” .  Târg de carte. (2 h)
(sediul muzeului, intrare liberă)
 
Muzeul de Istorie Turda în colaborare cu Biblioteca Municipală “Teodor Murășanu” Turda vor expune în premieră cele mai reprezentative publicaţii din colecţiile celor două instituţii, din secolele XVII-XIX – moştenite din vechile biblioteci ale oraşului Turda.
Cu această ocazie, în curtea muzeului va avea loc şi un târg de carte. Cei care au în biblioteca proprie cărți de literatură beletristică şi sunt pasionați de lectură, vor avea prilejul să facă schimb de cărți cu alte persoane interesate, sau să le vândă în regim de anticariat.
 
Pentru selecția cărților, persoanele interesate să participe la târgul de carte din data de 12 august sunt așteptate la Muzeul de Istorie Turda până în data de 09. 08. 2017, între orele 12-14.