29
Vi, Mar
18 New Articles

Turdaleaks
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Printr-un comunicat de presă fără diacritice, Asociația Turda Nouă, al cărei președinte este Andrei Suciu, propune organizarea unei dezbateri publice pe tema jafului de la ZOO Turda. O inițiativă care ar fi putut fi benefică dacă nu ar fi, perversă. Din comunicat, deducem că se încearcă o „spălare pe mâini”, destinată proștilor, într-un stil manipulativ deja specific acestei asociații, care și-a făcut un nume din manipularea opiniei publice în scopuri politice, deși membrii ei se ascund în spatele unui... ONG. În același stil de „superioriate” față de toată lumea, pe care l-am perceput, nu o dată la cei de la T 9, se propune o dezbatere publică pe o anumtă temă, la care să fie invitați cutare și cutare. De când, domnilor tenoiști? De când aveți nevoie de alții pentru a face ceva? De ce nu organizați voi înșivă acea dezbatere publică la care să invitați pe cine vreți. Bănuiesc că aveți suficiente resurse, includiv financiare pentru asta.

Dar să vedem ce spune comunicatul celor de la T 9: „Asociatia T9  propune organizarea unei dezbateri publice care sa permita presei locale, cetatenilor Turzii si altor participanti la aceasta dezbatere sa puna intrebari autoritatilor locale referitoare la faptele intamplate intre 2011-2017, in legatura cu ceea ce mass media a denumit “Jaful de la Zoo Turda”, mai precis evenimentele care au condus la esecul proiectului de modernizare a Gradinii Zoologice Turda. Al doilea obiectiv al acestei dezbateri este aflarea intentiilor pe care le au autoritatile locale din Turda cu privire la viitorul Gradinii Zoologice, precum si formularea unor eventuale propuneri ce ar putea veni de la participantii la aceasta dezbatere.

Consideram ca aceasta dezbatere publica este necesara datorita importantei pe care ar fi putut-o avea Gradina Zoologica in dezvoltarea Turzii, precum si pentru clarificarea unor detalii ramase ne-elucidate, referitoare la proiectul de modernizare a acestui obiectiv, proiect blocat in urma cu cativa ani.

Propunem ca la aceasta dezbatare sa fie invitati urmatorii:

- Tudor Stefanie, fost primar al municipiului Turda 
- Mircea Irimie, fost viceprimar al municipiului Turda 
- Cristian Matei, actualul primar al municipiului Turda
- Radu Crisan, administratorul municipiului Turda in perioada 2008 – 2016
- Dumitru Iosif 
- Mate Csaba
- Zoltan Losonczi Romabelt Import-Export S.R.L.

Propunem de asemenea ca la aceasta dezbatere sa fie invitati ziaristi din mass media locala, regionala si centrala.

Propunem ca intreaga dezbatere sa fie transmisa live pe internet, iar inregistrarea integrala a dezbaterii sa fie pusa la dispozitia redactiilor oricaror publicatii din Romania ce ar dori sa preia continutul discutiilor ce vor avea loc.
Propunem ca dezbaterea sa aiba loc in Sala Mare a Primariei Turda, iar intrarea sa fie libera.

In speranta ca presa locala turdeana va sprijini ideea organizarii acestei dezbateri publice, multumim anticipat celor care vor contribui la buna desfasurare a acestui eveniment”, se arată în comunicatul semnat de președintele Asociației T9 Turda, Andrei Suciu.

Noi suntem, întotdeauna, pentru dezbateri publice pe toate subiectele de interes general. Avenim însă cu o propunere către eventualii organizatori ai acestei dezbateri publice: să fie invitată Codruța Koveși și reprezentanți ai Ministerului Justiției și ai Procurorului General, ei ar putea să ne dea cele mai fidele lămuriri.

Cu condiția să vrea!

Noi însă știm și vedem cum fostul primar este protejat de toate aceste organe de anchetă, ieșind basma curată din mai multe acuzații, unele dovedite, că a făcut abuz în funcție și fals în acte plus uz de fals.

Poate nu ar fi rău ca și actualul primar, Cristian Matei, să organizeze acea conferință de presă pe care o promitea în martie 2017, la care să invite și șefii de servicii din primărie, pentru a contura exact amploarea dezastrului (citește  Matei rupe tăcerea! Vezi ce moștenire i-a lăsat „Suleiman”!).

Cât despre Andrei Suciu, politicianul oengist, cred că a avut tot timpul din lume să meargă la aceste organe de anchetă și să denunțe ce a constatat în timpul în care a lucrat pentru primarul Ștefănie, în baza unei dispoziții a acestuia, la inventarul lucrărilor de la zoo, efectuate și plătite vs. neefectuate și necesare.

Cu chichițe avocățești și intervenții pe care, cu siguranță o să le găsim mai târziu, acolo s-a produs cea mai mare sifonare de bani din bugetul public local, pe care, după cum observăm, toată lumea vrea să o mușamalizeze, în loc să o scoată la lumină în Europa anului 2017.

 

 

Despre același subiect, citește și:

O Grădină Zoologică nouă

Exclusiv: Lucrările au fost stopate la Grădina Zoologică Turda, pe motiv de faliment

Ștefănie, miliardele și Curtea de Conturi

Pe ce a cheltuit Ștefănie peste 240 de miliarde de lei vechi?

Despre minciunile și scuzele candidatului PNL la Camera Deputaților, Tudor Ștefănie

DNA bate pasul pe loc în ancheta demarată în Primăria Turda, la sesizarea Curții de Conturi?!

Prejudicii de 82 miliarde și abateri financiare de aproape 300 miliarde lei vechi la Turda

 dar mai ales

Dosar de politician: Cum se fură banii în orașul Turda: Proiecte nefinalizate, firme care dau faliment sau clădiri și promisiuni pentru bani (VIDEO)

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh