20
Sam, Apr
19 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul financiar al LIDL Romania a finalizat achiziția şi dotarea completă a 2 motociclete de intervenție urbană şi procesul de instruire specifică, respectiv echiparea cu seturi complete de echipamente de protecţie moto, tip vară/iarnă a 10 paramedici SMURD. Toate acestea sunt destinate îmbunătăţirii activităţii de intervenţie, tip SMURD, desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj. De asemenea, paramedicii SMURD au urmat cursuri de perfecţionare pentru conducerea motocicletelor în condiţiile periculoase, specifice activităţii de salvare de vieţi omeneşti.

 

Acest proiect a fost implementat iniţial în Bucureşti, unde timpul foarte scurt de răspuns al motocicletelor SMURD la intervenție, de doar 3 – 5 minute în medie, comparativ cu media de aproximativ 8 minute a unei ambulanțe, în peste 2100 de acţiuni de salvare în 2016, au dovedit eficiența acestui serviciu. Existența unei flote de motociclete SMURD va face posibilă executarea de misiuni de intervenție, cu plecare aproape instantanee la solicitări și cu costuri minime, având în vedere consumul scăzut de carburant.

 

Cele două motociclete, ce vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj, sunt echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență şi alte echipamente specifice. De asemenea, motocicletele vor fi dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

 

Sprijinul financiar al LIDL Romania, pentru implementarea proiectului în Constanţa şi Cluj-Napoca, este de 500,000 RON.

 

Ne bucurăm să putem sprijini în continuare demersurile Fundației pentru SMURD, pentru a eficientiza la maximum intervențiile care fac diferența între viață și moarte. Cele peste 2100 de intervenții în care au acționat motocicletele SMURD din București și Județul Ilfov confirmă randamentul acestora în condițiile unui trafic din ce în ce mai îngreunat și ne încurajează să credem că cele două motociclete care vor intra în dotarea ISU Cluj-Napoca vor salva vieți",  a declarat Maria Pârvuleasa, PR Manager, Lidl România.

 

Cluj-Napoca a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani, iar sistemul integrat de urgenţă trebuie să ţină pasul cu nevoile cetăţenilor din acest oraş important. Noi trebuie sa ne adaptam, astfel încât să facem posibile intervenţii rapide in sprijinul populaţiei din zonă. Operaţionalizarea a doua motociclete SMURD face parte din aceasta strategie care a fost gândită de mult pentru acest oraş. Mă bucur că LIDL România s-a alăturat şi în acest demers după București şi Constanta. Sprijinul financiar din partea LIDL Romania ne ajută la îmbunătăţirea activităţii şi îndeplinirea acestei nevoi de transport rapid, în situaţii de urgenţă, pentru acordarea primului ajutor calificat, posibil cu ajutorul motocicletelor de intervenție urbană”, a declarat dl. dr. Raed Arafat.

 

Răspunsul eficient intr-o situație limita rămâne obiectivul nostru prioritar. Am căutat mereu soluții și am reușit sa oferim servicii de calitate cetățenilor cu ajutorul tehnicii rapide și performante de intervenție. Demersurile noastre s-au armonizat viziunii partenerilor noștri care ne-au susținut și ne susţin pe acest drum, în sprijinul și pentru siguranţa semenilor noștri.”, a declarat inspectorul general al IGSU, Colonel ing. Daniel DRAGNE”.

 

Despre IGSU/DSU/ISU: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) a fost înfiinţat în data de 15 decembrie 2004, prin fuziunea Comandamentului Protecţiei Civile şi Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, ca unitate subordonată Ministerului Afacerilor Interne. La nivel naţional, I.G.S.U. coordonează toate organizaţiile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă, în concordanţă cu principiile existente pe plan internaţional, specifice ONU, NATO, UE şi altor organisme la care România este parte.

 

Despre SMURD: Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) este un serviciu public integrat, fără personalitate juridică, care funcţionează în organigrama Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne. În cadrul SMURD lucrează trei categorii de angajaţi, respectiv: personal medical angajat al spitalelor pentru echipajele de terapie intensivă mobilă şi salvare aeriană; pompieri/paramedici, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerul Afacerilor Interne; piloţi - angajaţi ai Unității Speciale de Aviaţie,  Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul echipajelor de salvare aero-medicală.

 

Despre LIDL România: Lidl este un smart discounter cu aproximativ 225.000 de angajați, dintre care 5.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 200 de magazine și 4 centre logistice. Misiunea Lidl în România este aceea de a le oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente.

 

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a își îndeplini promisiunea cu privire la calitate și în același timp de a asigura viitorul pentru Lidl și pentru societate. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, în cadrul celor 5 piloni centrali: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri. 

 

Despre Fundaţia pentru SMURD: Fundația pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, care are ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor.

 

Fundația pentru SMURD funcționează în mod independent, fără să obțină profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens. Informații detaliate legate de activitatea fundaţiei se regăsesc pe pagina de internet www.fundatiapentrusmurd.ro

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh