24
Dum, Iun
51 New Articles

Turda
Typography

Continuând  activitățile de protejare a pietonilor, în data de 07.02.2018, Poliția Locală Turda, a desfășurat o activitate pe linia circulației rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi pietonii.

Deși pe parcursul anului 2017 s-au desfășurat numeroase asemenea acțiuni pentru protejarea și instruirea lor privind  respectarea unor reguli elementare de traversare a drumului public, s-a observat că cei mai mulți dintre aceștia refuză să accepte faptul că traversarea drumului prin ale locuri decât cele marcate pun în pericol atât viața lor cât și a celor din jur, inclusiv produc disconfort pentru conducătorii auto din trafic, continuându-și traversarea neregulamentară ignorând atât semnalele polițistului cât și culorile semaforului  dar și marcajele sau indicatoarele rutiere.

În urma neregulilor constatate cu această ocazie, s-au aplicat 103 avertismente verbale și 25 amenzi în valoare 6.815 lei conform prevederilor art.99, alin.1, pct.3 din OUG195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, persoanele fiind depistate atât în zona centrală cât și zona Materna - Micro III (Grup statuar ”Horea, Cloșca și Crișan”).

Informăm, toți participanții la traficul rutier că traversarea neregulamentară este una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere fapt pentru care Poliția Locală Turda, va acționa în continuare pentru protejarea vieții și sănătății pietonilor.

Vă dorim drum bun în condiții de maximă siguranță!

 

Contact: POLIȚIA LOCALĂ

 Tel:0264317303// 0731300903

e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

Director Executiv,

 MOLDOVAN VALER

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh