Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În vederea prevenirii și combaterii infracționalității de natură economico-financiară, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj au derulat acțiuni punctuale pe raza județului Cluj.

 În perioada 01.04. – 05.04 a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, în colaborare cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor și ai Direcției Județene de Agricultură și Dezvoltare Rurală Cluj, au desfășurat activități de verificare a agenților economici care desfășoară activități de prelucrare, depozitare, transport și comercializare de animale vii și mărfuri alimentare.

Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul comerțului specific perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislației în vigoare, respectiv pentru expunerea spre vânzare a produselor fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, fără a avea întocmite și afișate liste de prețuri, fără a avea întocmite note de recepție a mărfii sau oferirea spre vânzare de marfă cu termenul de valabilitate expirat.

Valoarea sancțiunilor aplicate în această perioadă se ridică la peste 74.000 de lei.