20
Sam, Apr
19 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Unităţile sanitare aparţinând Consiliului Judeţean Cluj, precum şi cele care îşi desfăşoară activitatea în imobile aflate în proprietatea forului administrativ judeţean, vor asigura permanenţa pe întreg parcursul mini – vacanţei de 1 mai, scopul principal fiind acela de a se asigura cetăţenilor serviciile medicale specifice inclusiv în această perioadă.

„Oferirea acestor servicii medicale într-un mod continuu şi permanent este unul dintre obiectivele prioritare pe care spitalele aflate sub autoritatea noastră şi le propun. Îi asigurăm pe această cale pe toţi clujenii de faptul că, în eventualitatea nedorită în care vor avea nevoie de medic în această perioadă, vor putea apela cu încredere la personalul din unităţile sanitare subordonate forului administrativ judeţean” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

În ceea ce priveşte Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, acesta va asigura permanenţa în perioada 28 aprilie  – 1 mai a.c. prin intermediul liniilor de gardă, în cadrul secţiilor clinice Pediatrie I, Pediatrie II, Pediatrie III, Ortopedie şi Chirurgie Pediatrică, secţia Clinică ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală precum şi Unitatea de Primire a Urgenţelor. În acelaşi timp, părinţilor clujeni li se reaminteşte posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul gratuit de sfat medical prin telefon Alopedi 0364 – 917.

În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” permanenţa va fi asigurată prin medicii de gardă, 24 de ore din 24, funcţionând în acest sens atât linia de garda aferentă secţiei de chirurgie toracică cât şi cea de pneumologie. În acelaşi timp, şi în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase permanenţa va fi asigurată prin intermediul medicilor de gardă, respectiv al camerei de gardă ce funcţionează în regim de 24 de ore din 24 şi al celorlalte secţii, cu excepţia laboratoarelor de analize şi radiologie.

În ceea ce priveşte permanenţa în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare, aceasta va fi asigurată prin intermediul liniilor de gardă ale secţiilor de Cardiologie, Neurologie, Chirurgie Plastică, Ortopedie şi ATI.

Nu în ultimul rând, Centrul de Permanenţă situat pe Aleea Băiţa, nr. 9, va funcţiona şi în această perioadă în regim permanent, serviciile medicale fiind asigurate de către medicii de gardă.

 

 

Biroul de presă

27 aprilie 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh