Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, îi invită pe toți concetățenii săi să i se alăture mâine, la sărbătorirea drapelului românesc. El îi asigură pe locuitorii Câmpiei Turzii că nu vor regreta, fiind programat, printre altele un survol al Pieței Tricolorului, de aeronave militare de la baza militară din apropiere: „În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Drapelului Național, pe care administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii le organizează marți, 26 iunie 2018 (mâine), cetățenii prezenți vor avea parte de o adevărată paradă a forțelor aeriene.  Cerul Municipiului va fi brăzdat de mai multe formații de aparate de zbor, în momentul înălțării drapelului național pe catargul din Piața Tricolorului. Vă invităm pe toți cetățenii municipiului să veniți alături de noi, în Piață pentru a urmări manifestările dedicate Zilei Drapelului Național, precum și reprezentația de zbor pregătită de escadrilele Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii!”, susține primarul Dorin Lojigan.