O poveste cu parfum de lalele...

Acum 25 de ani pășeau pentru întâia oară într-o Românie post-decembristă, abia ieșită din comunism. Vizitau câteva familii aflate în situații de criză, din trei comune sucevene. Nici unul dintre ei nu bănuia atunci că acel prim contact cu realități dure, nefamiliare unor occidentali, va fi începutul unei povești de dragoste nemaiîntâlnite vreodată. S-au întors hotărâți acasă, și-au consultat prietenii și s-au apucat de treabă. Ca să aibă cadru legal, au înființat o fundație caritabilă pe care au botezat-o simplu: „Ajutor pentru România” (în olandeză Hulp Aan Roemenie, prescurtat H.A.R).

Vor reveni de nenumărate ori în țara noastră, aducând cu ei prieteni, ajutoare umanitare, alimente, dotări, echipamente, aparatură, burse pentru tineri studioși, etc. Făcând campanii de strângere de fonduri, organizând crosuri, standuri cu produse românești, dând interviuri pe la televiziuni, editând broșuri, convingând compatrioți, autorități receptive și sponsori potenți să doneze pentru proiectele din acea țărișoară pitorească din sud-estul Europei. Unde e mare nevoie de implicare comunitară, ei asumându-și rolul de garanți ai lucrului bine făcut. A fost șansa noastră, de a avea în acest cuplu neobosit doi luptători dedicați cauzei României, ce au făcut în propria patrie lobby permanent pentru imaginea țării noastre, devenită între timp a doua lor casă. Nu se poate cuantifica totul, dar, pe lângă ajutoarele în natură, estimativ putem vorbi de zeci de milioane de euro investiți în edificii cu destinații filantropice, reparate sau construite din temelie, predate la cheie beneficiarilor români.

În acest sfert de veac au trăit pe plaiurile noastre mioritice multe experiențe de toate felurile. Altora, birocrația excesivă și inerția instituțională tipică le-ar fi frânt aripile, ei însă au continuat să creadă cu îndârjire în misiunea lor altruistă. Ne-au respectat valorile și credința, au prețuit sufletul curat al românului cu care soarta a fost mai puțin generoasă, pentru care s-au zbătut tenace, făcând mult mai mult decât cei care (poate) aveau obligația să o facă. Total dezinteresat. Operă de samarinean veritabilă.

Mai mult decât atât: pe lângă engleza pe care o domină lejer, au învățat cu mari eforturi limba noastră, din dorința de a se înțelege direct, fără interpret, cu interlocutorul român.

Modești și simpatici, energici și optimiști, s-au întreținut de-a lungul vremii cu înalte fețe bisericești, ambasadori, parlamentari, înalți demnitari ai statului român, etc., dar deopotrivă s-au apropiat de omul simplu, fără ascunzișuri, de bătrâna fără pensie din satul cel îndepărtat, de copiii orfani cărora le-au devenit tată și mamă, de țăranca părăsită de soț, cu opt guri de hrănit. Cărora le-au cumpărat casă, le-au renovat-o și dotat-o, iar în ajunul Nașterii le-au dat cheia, cântând colinde-n prag, ștergând lacrimi de pe fețele pruncilor ce nu puteau visa vreodată că Moș Crăciun există aievea, venit special pentru ei tocmai din Olanda. La acest capitol ar fi multe de spus, imaginile din album, selectate din arhiva Fundației HAR, sunt doar o mică parte din palmaresul impresionant al unei echipe bine închegate de  voluntari anonimi din modestul orășel Wijchen, provincia olandeză Gelderland.  

Au împlinit deunăzi 50 de ani de căsătorie, celebrându-și alături de membrii familiei Nunta de Aur. Le dorim s-o ajungă și pe cea de diamant. Pentru inima lor bună, cuprinzătoare, jertfelnică, care a născut atâtea bucurii printre noi.

Povestea aceasta unică de iubire pentru pământul românesc încă își continuă firul romantic. Să ne mai mire că atunci când trec granița la intrare în România, își spun unul altuia, zâmbitori: „Bine am (re) venit acasă!”?

Mulțumim pentru tot, Ria și Ben Theissen ! Admirație sinceră tuturor binefăcătorilor și întregului popor olandez !

                                                                                   Pr. Dorin Sas

                                                        Parohia „Sf. Mărturisitori” Valdemoro-Spania