Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Colegul nostru, jurnalistul turdean Emil Hălăștăuan, are nevoie de o „mână de ajutor”, din partea noastră, a membrilor comunității locale din Turda și Câmpia Turzii, în slujba căreia și-a pus munca din câmpul presei în ultimele două decenii.

Emil a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj pe care îl redăm aici, integral, în speranța că îl putem ajuta, fiecare cu cât de puțin:

„Acțiune de strângere de fonduri
Am nevoie de circa 10 mii de euro, pentru o intervenție chirurgicală la arterele carotide. Din cauza sindromului ”Șpaga” de care suferă sistemul medical public din România, am fost nevoit să apelez la spitale din străinătate pentru indicarea soluției optime de rezolvare a stenozei carotidiene de care sufăr de peste 6 ani. Datorită unui medic turdean, care lucrează în Belgia, am găsit înțelegere și susținere la Spitalul Universitar Saint Luc, din Bruxelles. Acolo pot scăpa de stenoză prin intervenție chirurgicală, însă operația costă circa 6000 – 7000 de euro. Cu tot cu investigațiile medicale necesare și cu consultațiile aferente, costurile pot ajunge până la 10.000 de euro. 
Am încercat să fac rost, pe cont propriu, de suma necesară intervenției dar nu am reușit. În ultimele zile, căderile tensiunii arteriale, cauzate de slaba circulație a sângelui în zona capului, s-au înmulțit. În aceste condiții, șansele producerii unui accident vascular cerebral cresc, pe zi ce trece. 
De aceea apelez la ajutorul publicului, al colegilor, al prietenilor și al cunoștințelor. Prin donațiile dumneavoastră (sume mici, de la numeroși donatori) s-ar putea strânge suma de care am nevoie pentru a mă interna la Spitalul Universitar Saint Luc, din Bruxelles, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale (endarterectomie) ce are drept scop curățarea arterelor carotide, blocate, în procent de până la 70 la sută, de depuneri calcifiate, care nu au putut fi îndepărtate prin tratamentul medicamentos pe care îl urmez, regulat, din 2012.
Persoanele care au disponibilitatea de a mă ajuta să strâng suma necesară pentru plata intervenției chirurgicale pot depune orice sumă în conturile:
RO64BTRLEURCRT0304011901, pentru depuneri in euro și 
RO17BTRLRONCRT0304011901, pentru depuneri in lei,
deschise la Banca Transilvania Turda, pe numele Hălăștăuan Emil-Vanea.
Persoanele juridice care doresc să sprijine financiar acest demers pentru redresarea stării mele de sănătate pot face donații în contul R003RNCBO110001485410001, deschis la BCR Turda de Fundația ”Speranța Diabeticilor” din Turda, entitate juridica ce încheie contracte de sponsorizare in acest sens. 
Vă mulțumesc, 
Emil HĂLĂȘTĂUAN”
, a postat colegul Emil Hălăștăuan.

Hai să-l ajutăm, fiecare cu cât putem!