15
Lun, Oct
46 New Articles

Turda
Typography

România a marcat la 1 octombrie cea de-a 28-a aniversare a Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, un moment de conştientizare a faptului că oamenii în vârstă sunt folositori oricărei societăţi şi încă mai pot să îşi aducă un aport important la dezvoltarea globală a umanităţii.

Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită, la 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în baza Rezoluţiei nr. 45/106. Lansarea acestei zile a fost precedată de alte iniţiative, precum Planul internaţional de acţiune privind îmbătrânirea de la Viena, adoptat de către Adunarea Mondială privind Îmbătrânirea în 1982, şi aprobat, în acelaşi an, de către Adunarea Generală a ONU. În 1991, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 46/91, a adoptat Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă.

Pe fondul dezvoltării urbane din ultimii ani, este vital ca reorganizarea oraşelor din România să fie corelată şi de crearea unor oportunităţi viabile pentru participarea persoanelor în etate la activităţile economice şi sociale ale comunităţilor. Speranţa de viaţă la nivel mondial a crescut de la 46 la 68 de ani în ultimii 60 de ani, iar până la finalul acestui secol se estimează că va ajunge la 81 de ani. În aceste condiţii, se preconizează că numărul persoanelor în vârstă va ajunge, în anul 2050, la peste 20% din populaţia omenirii, şi că va fi mai mare decât numărul copiilor. Evoluţia respectivă presupune automat creşterea nivelului de atenţie ce trebuie acordat de fiecare stat nevoilor speciale ale persoanelor în vârstă, precum şi problemelor specifice cu care se confruntă acestea.

Consider că respectul pentru părinţii şi bunicii noştri trebuie să fie şi în România un barometru al civilizaţiei şi democraţiei. Din acest punct de vedere, trebuie subliniate eforturile din ultimul an şi jumătate făcute de autorităţile statului în vederea îmbunătăţirii vieţii pensionarilor, atât prin majorarea pensiilor de la 1 iulie a.c., cât şi plata corespunzătoare a pensiilor celor ce au muncit în condiţii speciale, prin eliminarea inechităţilor existente până acum între aceleaşi categorii de pensionari.

Una din preocupările primordiale ale Partidului Social Democrat a fost dintotdeauna rezolvarea problemelor pensionarilor, fără îndoială categoria cea mai defavorizată a României post-revoluţionare. Toate guvernele perindate până acum la conducerea ţării şi-au făcut un titlu de glorie din promisiunile că vor îmbunătăţi nivelul de trai al celor şase milioane de vârstnici, dar majoritatea acţiunilor au rămas la stadiul de vorbe goale de campanie electorală. De această dată, Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD au demonstrat concret, prin elaborarea unor acte normative, contribuţia la îmbunătăţirea vieţii pensionarilor.

Cea mai importantă dintre măsurile luate în acest an este modificarea Legii pensiilor, proiect legislativ ce va intra în dezbaterea parlamentară în cel mai scurt timp. Conform documentului, valoarea punctului de pensie va fi actualizată, potrivit prevederilor cuprinse în Programul de Guvernare al PSD, la 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020 şi 1.875 de lei în 2021.

 

 

Deputat PSD Cluj,

CRISTINA BURCIU

3 octombrie 2018

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh