Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Primăria Turda anunță pași mari în modernizarea cartierului Poiana și nu numai. „Am reușit să finalizăm asfaltarea unei părți considerabile a cartierului Poiana, în zonele în care până acum nu exista asfalt. Lucrările demarate în primăvara acestui an au ajuns la final și au fost complet modernizate străzile Făcliei, Păcii, Bistriței, Bercului și Vulcan”, susțin oficialii Primăriei Turda care continuă cu următoarele precizări: „Au fost realizate următoarele lucrări:
Strada Făcliei – asfaltarea carosabilului pe o lungime de 244m, asfaltarea trotuarelor și a acceselor la locuințe, montare borduri, amenajare spații verzi.
Strada Păcii – asfaltarea carosabilului pe o lungime de 422m, asfaltarea trotuarelor și a acceselor la locuințe, montare borduri.
Strada Bistriței - asfaltarea carosabilului pe o lungime de 357m, asfaltarea trotuarelor și a acceselor la locuințe, montare borduri, montare rigole, amenajare spații verzi.
Strada Bercului - asfaltarea carosabilului pe o lungime de 456m, asfaltarea trotuarelor și a acceselor la locuințe, montare borduri, amenajare spații verzi.
Strada Vulcan - asfaltarea carosabilului pe o lungime de 99m, asfaltarea trotuarelor și a acceselor la locuințe, montare borduri, montare rigole.
Aceste lucrări au fost finanțate din bugetul local, urmând ca modernizarea cartierului Poiana să continue și în cursul anilor următori”
, arată Primăria Turda.

În altă ordine de idei, pe strada Barițiu a început amenajarea spațiilor verzi din dreptul locuințelor. 
Se va completa cu sol fertil, urmând ca apoi să fie plantați arbuști pereni sau gazon, în funcție de caracteristicile zonei. Această reabilitare completă, atât din punct de vedere funcțional cât și estetic, va transforma strada Barițiu într-o strada modernă, curată, unde riveranii vor fi încântați să locuiască.

După asfaltarea străzilor Ștefan cel Mare și Avram Iancu, pentru ca circulația participanților la trafic să se desfășoare în condiții cât mai bune, API Turda a refăcut marcajul rutier pe strada Ștefan cel Mare și a montat stâlpi pentru delimitarea părții carosabile. 
În acest fel, șoferii vor fi obligați să păstreze banda de rulare până la ieșirea din sensul giratoriu, micșorând astfel șansele de accidente.

Pe strada Avram Iancu, s-a așternut un covor asfaltic de uzură pe suprafața întregii străzi, de la sensul giratoriu de la Teatrul Aureliu Manea, până la podul peste Valea Racilor (lângă Penny). La fel ca în cazul străzii Ștefan cel Mare, administrația locală a dispus aceste lucrări de urgență pentru a spori confortul cetățenilor municipiului Turda, până la demararea lucrărilor pe fonduri europene, incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.

Mai multe puteți găsi, inclusiv filmări aeriene cu toate aceste zone.