16
Ma, Apr
13 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Anul care nu demult s-a încheiat poate fi caracterizat de luptele politice destinate unui final neaşteptat, uimitor şi ruletar. Peste toate a venit ruleta rusească a  aprovizionării cu gaz slav, un joc între Băsescu şi Putin, finalizat cu un “mişto” făcut de puternicul rus, o zeflemea din care doar Boc şi preşedintele român au înţeles că au devenit dealeri la prima mână de gaz rusesc. Primul client, vecina Ucraina, poreclită în lume “ursul atomic”, un stat care, supărat, ne poate şterge de pe faţa pământului.


Cum spuneam, un final de an numai bun pentru toate inepţiile spuse în patria noastră în timpul a două campanii electorale care au secat visteriile dar au umplut de scârba naţiunea română, inclusiv pe turdeni şi pe cei din zona noastră.
Acum, în 2009, privim înapoi mai detaşaţi, putând judeca la rece ce ni s-a întâmplat în două campanii electorale în care s-au lansat atâtea minciuni şi promisiuni deşarte, de care unii ziarişti am încercat să ferim electoratul.

Alegeri locale 2008

Politicienii din Turda şi Câmpia Turzii au avut un an plin în 2008, un an dominat de alegerile locale şi de cele parlamentare. Alegerile locale din luna iunie s-au desfăşurat la Turda dar şi la Câmpia Turzii într-un fair play relativ, adică atât cât permite un domeniu ca politica unde, se ştie, aproape totul este permis.
Primarul Tudor Ştefănie, candidat din partea PD-L, a fost reales fără probleme încă din primul tur făcând inutilă desfăşurarea unui al doilea tur de scrutin. În favoarea sa au votat peste 56 % dintre alegătorii prezenţi la urne. Pe locul doi s-a situat reprezentantul PNL, Virgil Pop, cu 10, 65 % şi pesedistul Ucu Faur cu 8, 87 procente
La Turda, în urma alegerilor locale a rezultat un Consiliu Local în care PD-L a obţinut 10 mandate de consilier, PSD 3 locuri iar PNL, UDMR, PRM şi Partida Romilor Pro Europa câte două scaune de consilier local.
Dacă la Turda lupta pentru primărie s-a tranşat din primul tur de scrutin, la Câmpia Turzii a fost nevoie şi de o a doua “rundă”, pentru alegerea primarului.
În finală s-au calificat primarul Ioan Vasinca, de la PD-L, şi Avram Gal de la Forţa democrată.
Fostul şi actualul primar Ioan Vasinca a câştigat lupta cu Avram Gal stabilind un scor de aproape 70 % din voturile celor prezenţi faţă de cele doar 30 de procente ale contracandidatului său.
Şi la Câmpia Turzii cele mai multe locuri de consilieri au fost obţinute de Partidul Democrat-Liberal stabilind o dominaţie a portocaliilor care avea să fie reliefată şi la alegerile uninominale din toamna lui 2008.
În urma alegerilor locale din iunie Consiliul Local din Câmpia Turzii are următoarea structură: 7 consilieri locali PD-L, 4 PSD, 3 din partea Forţei democrate, 2 de la UDMR şi câte unul de la PNL, PRM şi PIN.

Alegeri parlamentare 2008

Au urmat alegerile Parlamentare din noiembrie, primele alegeri uninominale.
Surprizele acestui tip de scrutin electoral au lăsat pe toată lumea cu gura căscată deoarece la Turda şi Câmpia Turzii cei care au obţinut cele mai multe din sufragiile electoratului de fapt au pierdut.
În Colegiul uninominal 4 Tudor Ştefănie a obţinut nu mai puţin de 43 % din voturi fiind urmat la mare distanţă de udemerista Szedilek Lenke cu 18, 84 procente şi Alexandru Cordoş de la PSD, cu 15,85 %.
Paradoxal acesta din urmă este cel care a fost declarat câştigător şi senator din partea colegiului 4.
Nici la alegerile pentru postul de deputat din colegiul 8 lucrurile nu au fost prea mult diferite.
Vasile Miclăuş, reprezentantul PD-L a totalizat 40 % din voturi fiind urmat de Ucu Faur de la PSD cu 23 de procente însă cel care a câştigat a fost penelistul Virgil Pop.
În colegiul 7 Camera Deputaţilor cel care a strâns mai multe voturi a fost PD-L-istul Cristian Haiduc cu 33 % din totalul voturilor valabil expriamte urmat de Vasile Soporan (PSD) cu 27, 89 %. Şi aici cel de pe locul doi a fost declarat câştigător, Vasile Soporan devenind deputat al colegiului 7 Camera Deputaţilor.
La senat lupta  a fost câştigată tot de reprezentantul democrat-liberalilor, Gheorghe Benea, dar nici acesta nu a ajuns în parlament, în locul său  fiind declarat senator al colegiului 3 uninominal pentru Senat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Marius Nicoară. Aici rezultatele au fost destul de strânse, Benea obţinând 29 % iar Nicoară 26 % din voturile valabil exprimate.

Minciuni interzise

Cum spuneam încă din titlu, anul minciunilor s-a încheiat. Acest an, anul crizei, este anul în care cei care au câştigat puterea trebuie să uite minciunile înşirate sau să dovedească faptul că nu au minţit. Este un an în care, în cazul unor nerealizări a promisiunilor de care se leagă speranţa electoratului de îmbunătăţire a vieţii, simpatia faţă de PD-L (care în opinia mea a atins cote maxime în iunie 2008) va cădea asemeni lui Emil Boc în emisiunea lui Andrei Gheorghe.
Şi în ce au constat în principal promisiunile? În proiecte legate de apă-canal, infrastructură rutieră, locuinţe sociale, dezvoltarea turismului, etc. În bani care vor fi trimişi de la judeţ şi de a guvern de oameni pe care noi, Turda şi Câmpia Turzii i-am trimis acolo prin zecile de mii de voturi. Ce i-a dus pe acei puţini votanţi la urne? Speranţa, pentru că ea moare ultima. Într-un an în care şomajul va ajunge ca pe vremea când Virgil Blasiu obţinea declararea Turzii ca zonă defavorizată, oamenii se vor întreba unde le sunt locurile de muncă promise? Iar răspunsul va întârzia să apară iar peste toate, la Turda apasă pe bugetul local datorii fără precedent. Apasă credite şi proastă organizare a diferitor domenii, marcată de satisfacerea dezideratelor clientelei politice, adeseori în detrimentul celor mulţi. Ori asta este, întotdeauna, greşit şi deci, sancţionat.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh