Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Pentru informarea corectă a opiniei publice în legătură cu aspectele prezentate în mass-media, privind înşelarea unor persoane din Ardeal de către societăţi comerciale cu sediul în judeţul Cluj, vă comunicăm următoarele:

În cursul anului 2011, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj-Serviciul de Investigare a Fraudelor a înregistrat 30 de plângeri penale formulate împotriva administratorului unei societăţi comerciale din mun. Cluj-Napoca, privind faptul că acesta nu şi-a respectat promisiunea de creditare asumată verbal.

Menţionăm că la baza colaborării dintre persoanele vătămate şi aceea societate au stat înscrisuri cu clauze neclare (o convenţie, un regulament de funcţionare) pe care acestea le-au semnat fără obiecţii, deşi nu prevedeau obligaţii precise, termene certe în sarcina societăţii.

Sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, s-a trecut la conexarea acestor plângeri, aspectele sesizate fiind cercetate în dosarul penal nr. 2085/P/2011. Pentru documentarea activităţii infracţionale, I.P.J Cluj a solicitat controale de specialitate din partea Gărzii Financiare Cluj, precum şi un punct de vedere Băncii Naţionale a României.
Pe baza probatoriului administrat, la data de 21.09.2011, împotriva administratorului W. Csaba-Laszlo s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora, faptă prev. de art.5 alin.(1) şi sancţionată de art.410 din OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prev. art. 41 alin.(2) CP.

De asemenea la data de 05.01.2012, s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de persoana juridică, sub aspectul săvârşirii infracţiunii mai sus menţionate.
Subliniem că până în 28.02.2011 respectiva societate comercială a avut o altă denumire; în urma unor controale efectuate de Garda Financiară Cluj, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Cluj şi I.P.J. Cluj-Serviciul de Investigare a Fraudelor, soldate cu aplicarea de amenzi contravenţionale, societatea şi-a schimbat denumirea.

Precizăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj-Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a sesizat din oficiu la data de 29.11.2011 în legătură cu activităţile unei alte societăţi comerciale care desfăşura activităţi similare, fiind efectuate acte premergătoare în dosarul penal nr. 11.326/P/2011 privind comiterea de infracţiuni prevăzute de art.5 alin.(1) şi sancţionată de art.410 din OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007,
Până la această dată I.P.J Cluj nu a înregistrat plângeri de la persoane fizice referitoare la activitatea acestei societăţi.