19
Vi, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageFarmaciile sunt printre cei mai „eficienți" agenți economici. Mai ales în această perioadă când frigul provoacă răceli dar și gripe. Ele încasează bani frumoși de la turdeni, mai ales de la bieții pensionari care, după ce că pensiile lor sunt frivole mai trebuie să și investească în sănătate, de parcă nu au investit toată tinerețea și maturitatea lor.

De aceea, farmaciile turdene trebuie să aibă un respect deosebit pentru cetățean și să facă un efort în a plăti un farmacist măcar, prin rotație de la fiecare care să lucreze duminicile și în sărbătorile legale.

Aceasta în mod obligatoriu. Sigur că unele dintre farmacii sunt deschise și sâmbăta și duminica până la o anumită oră, însă, când vine vorba de sărbătorile legale care sunt declarate la nivel național "zile libere", nu mai prea găsești vreuna care să funcționeze. Există și o excepție, farmacia soților Rotaru, de peste drum de CNMV. Fiindcă ei acolo și locuiesc, chiar dacă farmacia este închisă, dacă vreun bolnav sună la poartă i se deschide și este, în general, servit.
Ori există unele urgențe cum ar fi dureri insuportabile de măsele sau cine știe ce crize de rinichi, ba chiar vreo "pântecăraie" care să necesite urgent ingerarea unor medicamente pe care nu le ai în casă. Ca să nu mai vorbim de situația în care te prinde noaptea cu astfel de dureri și fără medicamente în casă.
Exemplul de urmat îl găsim la Câmpia Turzii. Aici autoritățile au acordat întotdeauna o mare importanță sectorului medical și farmaceutic. De aceea, pe site-ul oficial al primăriei Câmpia Turzii, la adresa www.campiaturzii.ro, există un orar bine stabilit, cu farmaciile deschise în duminica sau sărbătoarea legală respectivă. Adică, spre exemplu, în 24 ianuarie, de Ziua Unirii, "de serviciu" este farmacia SC Flores, de la intersecția străzilor Aurel Vlaicu și Decebal iar duminica următoare, în 29 ianuarie, va fi obligatoriu deschisă între ora 8 și 12, farmacia SC Iris de pe Laminoriștilor 101.
Toate informațiile necesare cetățenilor Câmpiei Turzii se află în acel tabel întocmit în baza Hotărârii Consiliului Local Câmpia Turzii nr. 38 din 27.05.2002, și care stipulează ce farmacie trebuie să fie deschisă în duminicile și sărbătorile legale până la 30 iunie 2012. La Turda, ne aflăm în 2012, adică la 10 ani de când Câmpia Turzii a implementat acest sistem iar turdenii nu au așa ceva. Poate cei responsabili se trezesc și fac ceva în acest sens. Niciodată nu e prea târziu.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh