Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, s-a deplasat la locul incendiului care a avut loc luni, 14 august 2017, în jurul orei 06:30, pe strada Vânătorilor, nr. 3, din municipiului Câmpia Turzii, la spațiul comercial aflat la parterul unui bloc de locuinţe cu 4 niveluri. Ca urmare a apelului telefonic primit la 112, pentru gestionarea situației, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a activat Planul Roșu pentru intervenție. Forțele de intervenție au evacuat 7 persoane, alte 26 de persoane autoevacuându-se până la sosirea echipelor de intervenție, iar 3 persoane au primit asistență medicală ca urmare a atacului de panică. Nicio persoană nu a necesitat internare. Incendiul a fost stins la scurt timp după sosirea forţelor de intervenţie. Cu excepția spațiului locativ în care funcționa magazinul alimentar, nu au fost afectate apartamentele din blocul de locuinţe. De asemenea, structura de rezistență a clădirii nu a fost afectată. La locul evenimentului s-a intervenit cu: 1 autospecială de stingere a Serviciului Public Voluntar pentru Situații de Urgență Câmpia Turzii, 2 autospeciale de stingere ale Detașamentului de Pompieri Turda, 1 autoscară de intervenție la înălțime a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj, 2 autospeciale pentru transport victime multiple SMURD Cluj și 1 ambulanță de la Serviciul de Ambulanță al județului Cluj. De asemenea, la faţa locului au acţionat echipele de intervenţie ale Inspectoratului de Poliție județean Cluj, ale S.C. E-ON Distribuţie România S.A. şi ale S.C. ELECTRICA S.A. Biroul de presă 14.08.2017