19
Vi, Apr
20 New Articles

Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

prim-turda-nouManagementul neperformant al SC Turda Salina Durgău SA mă determină să iau o poziţie fermă şi să solicit în mod public Consiliului Local în calitate de autoritate deliberativă a Municipiului Turda: demiterea întregului Consiliul de Administraţie al societăţii şi schimbarea reprezentantului Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor.

Lipsa de comunicare de la nivelul conducerii societăţii şi sincopele de funcţionalitate ale societăţii au afectat grav două obiective mult aşteptate de turdeni, bazinul de înot şi Centrul SPA, care avea finanţarea asigurată şi termen de punere în funcţiune la jumatătea anului 2013.

Măsura este una care se impune în condiţiile în care actuala conducere, de la numire şi până în prezent, nu a făcut altceva decât să transforme un obiectiv aflat pe un trend ascendent şi cu profit într-o societate comercială care nu face altceva decât să cheltuie fără a reinvesti sumele rezultate din activitatea economică în susţinerea activităţilor complementare Salinei(bazinul de înot şi Centrul SPA).


 

Solicitarea de a demite Consilul de Administraţie este justificată şi are la bază argumente clare:

1. Membrii Consiliului de Administraţie nu şi-au îndeplinit obligaţiile expres stabilite în contractele de mandat încheiate cu Consiliul Local, respectiv la art. 3 litera e care prevede depunerea către Consiliul Local Turda, în termen de cel mult două zile de la data desfăşurării şedintei CA, copii conforme cu originalul (ştampilate şi semnate de conducerea societăţii) de pe hotărârile adoptate şi procesele verbale ale şedinţelor.

Ca atare, consider că prin neînregistrarea acestor documente se încalcă principiul transparenţei reglementat de legislaţia aplicabilă societăţilor cu capital public şi obligaţiile clar stabilite de mandatul acordat fiecaruia dintre administratori. Prin adresa numărul 1447 din 09.09.2013 au fost aduse la cunoştinţa Consiliului Local deficienţele din activitatea Consiliului de Administraţie de către dna Baciu Maria Simona, însă nici până la această dată nu au fost luate măsuri.

2. Preşedintele CA, dl. Robert Cojan, prin poziţia sa exprimată public în sedinţa ordinară a Consiliului Local din data de 30.11.2013 a sesizat grave probleme de funcţionare a Consiliului de Administraţie şi, până în prezent, nu a fost luată nici un fel de măsură de înlăturare a deficienţelor de organizare prezentate public în cadrul sedinţei.

3. Conducerea societăţii nu a respectat prevederile art.1 alin 3 din OG 64/2001 cu privire la plata dividendelor aferente profitului din anul 2012, cuvenite acţionarului unic în 60 de zile de la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale, cu toate că aceasta deficienţă a fost constatată şi în Raportul Curţii de Conturi aferent anilor fiscali 2011 şi 2012, generând pierderi atât bugetului local (prin neutilizarea sumelor către alte destinaţii) cât şi bugetului societăţii (prin penalităţile prevazute de lege în caz de întarziere la plată).

4. În mod nejustificat, Bazinul de Inot Didactic aflat în administrarea societăţii este, în continuare, închis şi nu este redat spre folosinţă turdenilor cu toate că există din partea constructorului confirmarea scrisă a faptului că bazinul este funcţional şi se poate desfăşura activitatea, aspect adus la cunoştinţa reprezentanţilor societăţii în varianta de comunicare acceptată de societate prin reprezentantul legal.

5. Nu au fost respectate de către societate dispoziţiile legale din ordonanţa 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice cu referire la transparenţa desfăşurării activităţii societăţii şi obligaţiile legale de informare.

În ceea ce priveşte schimbarea reprezentantului Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor este un fapt dovedit că domnul Nicolae Giurgiu a încalcat, în mod repetat, mandatul pe care l-a primit din partea Consiliului Local şi a luat decizii în numele Consiliului Local, trecând peste atribuţiile conferite şi peste prevederile regulamentului de organizare de funcţionare.

Toţi reprezentanţii Consiliului Local în adunarile generale ale asociaţiilor şi societăţilor comerciale adoptă decizii în baza mandatului expres primit din partea forului legislativ (în acest sens s-au adoptat HCL prin care este stabilit mandat expres), doar dl. Giurgiu Nicolae îşi exercită în alt mod atribuţiile. Giurgiu Nicolae îşi întemeiază activitatea pe HCL 105 /2013, dar prin această hotărâre a fost numit reprezentant permanent în AGA, nu a primit un mandat general de substituire a atribuţiilor Consiliului Local al Municipiului Turda, din punctul nostru de vedere.

Eficienţa unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanţa managementului acestuia, de corecta implementare în funcţionarea societăţii a mecanismelor de bună guvernare şi, în cazul societăţii cu capital public, de o transparenţă accentuată faţă de public atât a activităţii societăţilor de stat, cât şi a politicii de acţionariat a statului.

Din aceste motive, Consiliul Local al Municipiului Turda în calitate de unic acţionar şi for deliberativ, care a procedat la numirea Consiliului de Administraţie, are obligaţia morală faţă de turdeni, de a adopta măsurile necesare pentru a asigura respectarea prevederilor legale.

PRIMAR

TUDOR ŞTEFĂNIE

Pin It