Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Consiliul Județean Cluj, în calitate de proprietar și administrator al Stadionului Cluj-Arena, informează opinia publică asupra faptului că, în cursul zilei de luni, 7 august a.c., a fost finalizată acțiunea de eliberare a gazonului de sistemul de protecție „portafloor”, montat de către organizatorii festivalului Untold cu prilejul desfășurării concertelor din perioada 3-6 august 2017.

            „Gazonul Cluj-Arena se prezintă în acest moment în condiții bune, având în vedere sutele de mii de oameni care au intrat pe parcursul celor patru zile în incinta stadionului. Ne bucurăm că într-un termen foarte scurt organizatorii festivalului au reușit să înlăture acele protecții pentru gazon, astfel încât terenul de joc să fie cât mai puțin afectat”, a precizat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

            În perioada imediat următoare, firma care se ocupă cu mentenanța gazonului Cluj-Arena va demara operațiunile tehnice specifice în vederea aducerii acestuia la condițiile optime desfășurării de competiții sportive.

 

Biroul de presă

8 august 2017