28
Joi, Mar
19 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoștința cetățenilor din zonă şi a participanților la trafic că s-au demarat lucrări de modernizare şi reabilitare pe încă un drum judeţean, DJ 107F, respectiv porțiunea de drum cuprinsă între limita județului Alba și intersecția cu DN 15, pe raza localității Luncani, comuna Luna.

Astfel, este vizat un sector de drum în lungime de peste 4,5 kilometri, mai exact de la kilometrul 9+860 până la kilometrul 14+370, în această fază a lucrărilor executându-se casete pe toată lungimea drumului în vederea lărgirii fundației la șase metri.

Lucrările demarate pe acest tronson sunt deosebit de importante întrucât drumul județean 107 F reprezintă o legătura rapidă şi facilă între zona Turda – Câmpia Turzii, unde face joncţiunea cu drumul național DN 15, şi judeţul Alba, pe direcţia Ocna Mureş, ceea ce va crea numeroase oportunităţi de dezvoltare economico-socială a zonei de sud-est a judeţului” a declarat domnul Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj.

Până la finalizarea completă a proiectului, lucrările vor continua cu aşternere de strat de piatră spartă în grosime de 12 centimetri, covor asfaltic în două straturi - binder şi strat de uzură, precum şi semnalizare rutieră pe întregul sector de drum vizat în lungime de 4,5 kilometri.

Menționăm faptul că lucrările se execută numai în condiţii meteorologice favorabile, iar calitatea lucrărilor este în mod constant verificată de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh