Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Aflăm de pe pagina oficială A Instituției Prefectului Județului Cluj despre încercarea Sindicatul „Industria Sârmei” Câmpia Turzii de obținere a sprijinului guvernului în cazul demarării procedurii de concediere colectivă a nu mai puțin de 300 de angajația ai unei societăți din Câmpia Turzii: 
„Astăzi a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social, la solicitarea Sindicatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii.
➡️ În contextul demarării la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă și a Agenției Județene pentru Ocuparea forței de Muncă Cluj, a procedurii de concediere colectivă a celor 300 de salariați ai Industrial Steel Wires Câmpia Turzii SRL, din Combinatul de la Câmpia Turzii, Sindicatul „Industria Sârmei” Câmpia Turzii a înaintat un memoriu în vederea solicitării sprijinului din partea Guvernului.
✅ Doamna Irina Munteanu a convocat reuniunea extraordinară a Comisiei de Dialog Social, cât și părțile implicate, atât din partea angajatorului cât și din partea sindicatului angajaților, cu participarea instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, cu scopul de a analiza și pentru a media situația prezentată.
⏺️ În cursul medierii conduse de către doamna prefect, au fost relevate posibilele riscuri ca urmare a concedierii colective. În sensul venirii în ajutorul celor în procedură de disponibilizare, instituțiile statului cu responsabilități în domeniu, respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană de Ocuparea Forței de Muncă Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca vor monitoriza cu maximă atenție respectarea întocmai a procedurilor legale pentru aceste situații, astfel încât, salariații disponibilizați să beneficieze de toate drepturile cuvenite, potrivit legii. De asemenea, DGRFP Cluj-Napoca realizează în prezent verificări la nivelul societății cu privire la respectarea legislației în domeniul fiscal.
?? Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de autoritățile statului de profil vor analiza îndeaproape parcursul acestei proceduri, astfel încât salariații să beneficieze de maximum de drepturi legale cuvenite”, consemnază INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI CLUJ.