Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Cca. 56% din certificatele de urbanism din acest an au fost solicitate și emise online

 

Consiliul Județean Cluj a realizat o analiză a modului de funcționare a aplicației Ghișeu Unic, la aproape doi ani de la emiterea, în sistem online, în premieră absolută pentru România, a primului certificat de urbanism digital smart, perfect valid din punct de vedere juridic.

            Potrivit acesteia, Consiliul Județean Cluj a emis, de la lansarea aplicației, 1103 certificate de urbanism, eminamente online. Astfel, dacă în cursul anului trecut, din totalul de 1.800 de certificate emise, circa 35% au fost online, în acest an procentul celor digitale a crescut la 56% iar trendul este unul constant crescător.

           „Important e faptul că suntem în ritm cu vremurile pe care le trăim sau chiar înaintea lor, în anumite domenii, cum este cel al digitalizării administrației. Revoluția administrativă pe care am declanșat-o la Cluj, prin digitalizarea activității instituției pe care o conduc, dă roadele scontate, iar cea mai bună dovadă în acest sens e interesul tot mai mare al cetățenilor care aleg să folosească facilitățile special concepute și puse la dispoziția lor. Cu siguranță, în acest fel, Consiliul Județean a devenit o instituție mult mai accesibilă și prietenoasă, pentru foarte mulți clujeni”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

            În ceea ce privește zonele pentru care s-au solicitat cele mai multe certificate de urbanism online, în fruntea clasamentului se situează comuna Ciurila, cu un număr de 167 de documente emise, urmată de comunele Mărișel, cu 101 certificate, Beliș cu 85 și Aiton cu 55. 

                                                                                                                             *   *   *

Prin intermediul platformei Ghișeu Unic (https://public.cluj.archi/), Consiliul Județean Cluj a reușit să digitalizeze întregul proces de obținere online a certificatelor de urbanism (CU) și a autorizațiilor de construcție (AC), precum și al altor 13 categorii de documentații urbanistice. În plus, cetățenii au posibilitatea de a solicita online 5 categorii de autorizații și avize necesare în cazul derulării unor lucrări/activități conexe drumurilor județene, solicitări în vederea obținerii finanțărilor nerambursabile de la Consiliul Județean Cluj, 11 categorii de cereri emise de către I.S.U. Cluj, 3 tipuri de avize eliberate de către Compania de Apă Arieș S.A. și 2 cereri în domeniul informării și promovării turistice.

 

Biroul de presă

21 martie 2024