Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageLa Turda, lucrurile merg tot mai rău în ceea ce privește circulația pe drumurile publice. Tot mai mulți turdeni sunt nemulțumiți de faptul că s-au făcut parcări pentru le goli buzunarele localnicilor. În timp ce la Câmpia Turzii partidele politice aflate la guvernare s-au "întrecut" în a desființa sistemul de parcări cu plată, la Turda acesta se extinde, pe spinarea contribuabilului. Adică bietul turdean, posesor de automobil, trebuie să plătească la primărie impozitul pe automobil, trebuie apoi să plătească chiria pentru garaj și impozitul pentru terenul de sub acesta, iar când pleacă să-și viziteze prietenii ori la cumpărături în altă zonă a orașului, trebuie să plătească parcarea. Toate acestea ca și cum turdeanul ar fi cel mai bogat dintre români când, de fapt, prea puțini dintre ei au un loc de muncă.

Benzina s-a scumpit de nenumărate ori în ultimii ani, nu putem da vina doar pe vreun guvern, toate s-au întrecut în a se lăsa conduse de marile companii petroliere. Ce fac, la Turda cei care se ocupă cu sistematizarea traficului auto? Instituie tot mai multe străzi cu sens unic, obligând șoferii să ocolească kilometri întregi uneori, pe benzina lui. De ce apar aceste sensuri unice? Pentru că s-a luat unul din sensurile de circulație pentru a se trasa parcări cu plată. Așa este, bunăoară, cazul străzii Macilor din cartierul Oprișani, care, pe o porțiune a sa este cu sens unic de circulație. Dacă vă spun că, la vreo săptămână sau două după ce au montat semnele de sens unic, la un capăt al porțiunii cu uni sens, și cel de și accesul interzis tuturor autovehiculelor, la capătul celuilalt, cei care "gândesc" aceste sistematizări s-au răzgândit. Astfel că, tocmai când riveranii s-au obișnuit cu acea restricție, au inversat-o. Acum accesul este interzis de la intersecția cu strada Tineretului către strada Mihai Viteazu, iar sensul de circulație al autovehiculelor este viceversa. De ce s-a inversat? Pentru că abia apoi și-au dat seama că mașinile jandarmilor și ale poliției locale trebuiau să intre la sediile lor din capătul străzii Macilor, în spatele Liceului Teoretic "Liviu Rebreanu", făcând un ocol imens, pe strada Tineretului. Acum, cei care fac ocolul sunt riveranii de pe străzile Mihai Viteazu, Detunata, Ponorel, Luptători și Frăsinet, Izvor, Viorelelor și Primăverii, care vin din zona comercială Materna. Când vii dinspre centru, preferi să stai un minut la semafor pentru a intra pe strada Macilor sau mergi până la sensul giratoriu, unde nu există semafor, și intri pe Tineretului?

Am prezentat acest exemplu întrucât municipalitatea a anunțat instituirea unui nou sens giratoriu, pe una dintre arterele cele mai importante pentru cei care vor să ajungă în centrul istoric, sau să iasă din el spre Turda Nouă. Sensul unic se instituie de marți, 1 iulie 2014, iar sensul de circulaţie al autovehiculelor va fi dinspre P-ţa Republicii spre str. Dr. I. Raţiu, adică se iese din central istoric, un se mai poate intra pe acolo. Și atunci, la Materna, de ce un este o situație similară? De ce un se iese dinspre Materna – Parcul Teilor spre laterale, așa ca în central istoric? Pentru două-trei "coji" ale jandarmilor și poliției locale?
De marți, alternativa de deplasare de pe str. G. Coşbuc spre cartierul Turda Nouă este pe str. Dr. I. Raţiu, str. George Bariţiu, iar spre cartierul Oprişani este prin traversarea străzii Dr. I. Raţiu spre str. Vasile Alecsandri şi ulterior pe str. General Dragalina spre P-ţa Romană. Acum, ca turdeni, noi știm că strada Vasile Alecsandri este plină de gropi, iar dacă vrei să intri pe cea mai scurtă rută de pe str. Dr. I. Rațiu spre centrul istoric, știi că îți vei rupe mașina pe strada Argeșului sau pe Alexandru Fărcășan. Ambele sunt praf și, deși anul trecut s-au asfaltat străzile învecinate, acestea au fost uitate de cei care iau decizia. Așa că autoritățile ne sfătuiesc să mai ocolim ca jumătate de kilometru și să intrăm pe un alt sens unic, spre strada Eminescu, pe strada Pavel Dan, dar tot trebuie să le mulțumim, că nu ne sfătuiesc să o luăm pe cele două străzi selenare.
Dacă tot am ajuns la asfaltări, să stăm așezați, ca niște bravi ardeleni ce suntem, și să socotim că ne aflăm, practic în luna iulie. Am pierdut 4 luni de posibile lucrări la drumurile din Turda care, mai ales în lateralul căii principale de circulație, sunt distruse iar locuitorii lor chiar își pun problema dacă cineva din Primărie își bate joc de ei.
Thumbnail imagePrimarul Tudor Ștefănie a anunțat că vor începe lucrările la podul de peste râul Arieș, de lângă Parcul Tineretului și că, în cursul lunii iulie, consilierii locali ar putea face demersurile legale pentru ca SC Domeniul Public Turda SA să înceapă modernizările stradale, în sensul ca aceste lucrări să fie prevăzute în același contract semnat cu societatea subordonată, anul trecut. "În aceste condiții, dacă se acceptă juridic, și din câte am înțeles există o asemenea soluție, va trebui să promovăm și caietul de sarcini și toată metodologia de lucru pe acești bani de investiții. Deci vom intra în Consiliul local, în acest sens, cu aprobările necesare", a spus primarul turdean. Dacă vă întrebați care sunt acele străzi, trebuie să știți că nu vor fi modernizate cele mai distruse străzi, criteriile de selecția pentru lucrări sunt cu totul altele. "Vor fi cele 12 străzi care au fost cuprinse pentru finanțare pe PNDI acestora urmând să li se alăture și alt străzi pentru care există studii de fezabilitate și proiecte tehnice. Lista trebuie așezată și pe valorile prevăzute pentru finanțare, 9,3 milioane de lei credit, iar două milioane de lei este propunerea noastră pentru reabilitări de apă potabilă și canalizări", a mai precizat Ștefănie în cadrul ultimei conferințe de presă. Consiliul local va aproba, așadar, prioritățile atât în ceea ce privește lucrările de extindere și reabilitare rețele apă-canal cât și cele de asfaltare a drumurilor. Întrebarea pe care o pun cetățenii este: "De ce așa târziu? Dacă nu s-a lucrat în lunile martie-iunie, când se va asfalta, la iarnă?", spun cei mai hâtri, pe bună dreptate.
Ce variante de ocolire vom avea, în momentul când se va lucra la podul de peste Arieș? Dacă se făcea un mic efort, în urma unei gândiri decente, se puteau reabilita străzile Războieni (este desfundată și se circulă pe un singur fir, în condiții de drum forestier) și strada Petru Maior, pietruită, cu multe gropi rămase de la introducerea canalizării și a apei potabile), care ar fi făcut legătura cu strada Aviatorilor din cartierul Oprișani. Ar fi fost, practic, o ocolitoare a orașului. Vă reamintesc că iulie-august, este an de an Thumbnail imageperioada concediilor pentru turdenii care lucrează în străinătate. Peste 2 000 de automobile vor umpleThumbnail image orașul nostru în această perioadă.
Măcar cei de la Domeniul Public au finalizat, după 4 ani, strada Mihai Viteazu, au montat bordurile și au asfaltat trotuarele pe strada Aviatorilor și au adus canalele la nivelul asfaltului pe strada Dr. I. Rațiu. În aceste zile fac același lucru pe strada (tot cu sens unic) Șterca Șuluțiu.
Concluzia este una singură: străzile din Turda sunt praf, iar consilierii își pierd timpul cu bătălii politice care să le aducă alte și alte funcții bine plătite și influente. Însă cu turdenii care v-au ales și cu problemele lor cum rămâne, stimați politicieni?