Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Vine o clipă când toți vom da socoteală. Vine o clipă pentru revoluții, reașezări, războaie urmate de pace. Apocalipsa propovăduită de Sfântul apostol Ioan poate lua diferite forme, poate avea multe înțelesuri, fiecare relativă la o anumită realitate, tot așa cum profețiile lui Nostradamus se referă, de multe ori, la cu totul alte evenimente decât cele descifrate de interpreții catrenelor sale.

Unii spun că în 12 decembrie vine apocalipsa, doar pentru că vorbim de o dată specială 12.12. 12, dar acest scenariu a fost propovăduit și pentru 11.11.11 și pentru 10.10.10, însă apogeul acestor înspăimântări în masă se va produce în 13.13.13.

Cu toate astea, viața a mers și va merge înainte, până la un final pe care nu este dat să-l cunoaștem.Thumbnail image

Ieșind din ezoteric, mult mai interesantă mi se pare data de 12.12.12 prin prisma faptului că, la acea dată, vom ști destul de exact care este structura Parlamentului României. Și mai importantă mi se pare chiar această perioadă, zilele de la momentul în care citiți aceste rânduri până la cel în care introduceți votul în urnă. Această perioadă trebuie folosită pentru o decantare a gândurilor fiecăruia dintre noi, fiecare alegător trebuie să încerce să judece bine, dar, mai important, să judece la rece. Argumentele ca ”mi-au redus pensia”, ”nu mi-au sărit salariul”, ar trebui să iasă din calcul odată ce am văzut că, în situații similare nici ceilalți nu au fost mai breji, pentru că, să fim sinceri, noi am vrut în Europa, Europa este cea care dictează. Dictează exact cum guvernul român dictează unde merg banii din impozitul pe salariu al lui Ignat și al dumneavoastră, la Bacău, la Slatina (în cazul guvernelor pesediste ca guvernul Ponta, banii merg la Gorj, pe banii noștri se bate cu Diaconescu, în timp ce acesta din urmă se bate pe banii lui).

Ce ar trebui să conteze la vot sunt lucrurile simple: să nu mai votăm boșorogi adormiți care să se uite la firme porno în Parlamentul României, rânjind ca un bou și mințind ca un politician versat când este prins de ziariști; să îi votăm acolo pe ai noștri, pe cei din Turda sau Câmpia Turzii, nu pe acei Agamiță Dandanache trimiși de la centru pentru a-l vota ca niște cretini ce suntem, dacă o facem; să-i sancționăm pe foștii noștri reprezentanți în guvern pentru că nu ne-au ajutat timp de patru ani ( ba știu pe unul care ne-a denigrat atât de mult încât, probabil, mii de turiști nu au mai venit la Salina Turda auzindu-l pe alesul nostru spunând despre noi că trăim într-un oraș otrăvit); în rest, suntem liberi să votăm pe oricine, mai ales dacă l-am văzut la lucru, încercând și chiar reușind să facă ceva pentru noi, aici jos, local, meritând să-l trimitem acolo, sus, la nivel național; trebuie să-i trimitem pe a-i noștri la București pentru a aduce banii din impozitele noastre înapoi, în orașele și satele noastre, nu în Gorj și-n Teleorman – acelora să le dea banii plătiți de ei, prin impozite, nu de noi – așa ar fi cinstit.

Prezența la vot este esențială. Trebuie să mergem la vot, oricât de scârbiți am fi de politicienii care până acum ne-au mințit. Trebuie să mergem la vot sperând că acela pe care îl vom vota ne va minți mai puțin. Cu regret trebuie să remarc că, după patru ani de mandat, cel mai puțin rău, dintre cei pe care i-am trimis în Parlamentul României, ni l-a făcut condamnatul Virgil Pop. Că bine nu ne-a făcut niciunul, aceasta este opinia mea, puteți să țineți sau nu seama de ea. Dar trebuie să o spun, pentru că este menirea mea, până la urmă, de observator și redactor al evenimentelor care ne afectează pe plan local. Nu țin cu nici un partid, dar sunt liber să-mi spun părerea ca jurnalist liber, chiar dacă unii au încercat și mai încearcă să-mi bage pumnul în gură.

Nu în ultimul rând, când mergeți la vot, gândiți-vă că singuri nu valorăm mare lucru în fața politicienilor, însă din patru în patru ani, suntem ”cei mulți”, iar voința noastră este cea care ne afectează în viitoare perioadă. Nu trebuie să dăm vina pe cei pe care i-am ales, noi suntem cei care am greșit, trimițându-i acolo. Acestea sunt versurile unui fost PSD-ist, demne de a ne ghida în aceste momente. Acesta este spiritul în care trebui să votăm, cu gândul la țară. Pentru că, dacă ne scufundăm, nu ne scufundăm siguri, sau pe partide, ci ne scufundăm ca țară. Iar dacă ne scufundă, suntem o țară de proști:

”Pacient”, de Adrian Păunescu

(...)

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi putea zbura, dacă voia.

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

Această boală e o boală rară,
Această boală e o boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

Vă mai dau două amănunte care să vă ajute la votul de duminică. În rest, ”Doamne, ocortește-i pe români!”.

"La anul, modificarea Constituţiei trebuie făcută de toate forţele politice, pentru că modificarea îl va privi şi pe următorul preşedinte. O modificare de Constituţie făcută la anul, aşa cum îmi doresc, trebuie făcută cu toţi cei care sunt şi nu sunt în parlament, inclusiv cu societatea civilă", a spus Victor Ponta, în urmă cu câteva zile la RTV.

”Gândul”consemnează că  ”preşedintele a susţinut, la rândul său, într-un interviu că simte "dispreţ" când i se cere să nominalizeze premier unul din oamenii care au participat la suspendarea sa. Băsescu l-a făcut pe Ponta "bolnav" şi "mitoman", l-a ironizat etichetându-l drept "pisic" când vine la Cotroceni, însă nu a respins explicit varianta nominalizării sale pentru a doua oară dacă USL ar câştiga majoritatea”.