Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Și această campanie electorală trecând, putem pune capăt anului 2012, anul victoriei stângii asupra urmei de dreapta care a mai existat, prin PD-L. Puteți să mă contraziceți oricând însă PNL, odată făcut pactul cu PSD, nu o să mai poată în veci să se numească partid de dreapta. Mai ales după numărul zdrobitor de reprezentanți în Parlamentul României adjudecat de candidații PSD. Putem spune, încă odată, că ”bunicuța” i-a făcut pe toți, oamenii lui Iliescu l-au ascultat și au câștigat, în detrimentul PNL-ului, în primul rând.

Pentru că, odată pierdută bătălia de către PD-L, PSD-ul a fost răzbunat după preluarea puterii, ”la mustață” în 2004, de către președintele Traian Băsescu. Așa încât acum se poate concentra în războiul cu dușmanulThumbnail image istoric, național liberal, care momentan face parte din aceeași alianță. Nu am fost niciodată adeptul teoriei despărțirii ”iminente” dintre social democrați și naționali liberali, deși am spus întotdeauna că alianța lor este o struțo-cămilă aberantă atât pentru momentul prezent, cât și pentru istorie. Însă acum, când ciolanul este sub labele sale, USL, nu știe să-și sincronizeze capetele pentru a lua, pe rând câte o înghițitură. Și aceasta pentru că România nu este o halcă de carne pe care o mesteci și o înghiți ci este un os mare, aromat și gustos, pe care îți place să-l lingi, să-l dezmierzi, apoi să-l îngropi, pentru a-l avea la dispoziție mai târziu, când foamea te va lovi din nou, mai năprasnic decât oricând. Ei bine, acum, doar legea anti-migrației politice face ca USL să stea laolaltă, însă pentru câtă vreme, nu știe nimeni.

Românii s-au săturat de scandal, vor ca guvernul ce rezultă din alegerile din decembrie 2012 să muncească pentru binele lor. Pentru că, de luni de zile, România pare o țară scăpată de sub control, gata, gata să o ia pe urmele Greciei. Oamenii și-au pus speranța în Ponta și Antonescu, întorcându-i spatele nu o dată, ci de două ori, președintelui Traian Băsescu și aceasta în mod destul de evident: o dată la referendum iar a doua oară la alegerile parlamentare. Oamenii au legitimat astfel, destul de riscant, orice decizie vor lua capii USL în următoarea perioadă. Toți românii au înțeles situația economică dificilă în care se află România, Europa, planeta. Dar porul acesta nu prea mai pare gata să facă vreo concesie socială.

De la 1 ianuarie, impozitele și taxele locale ar putea crește, dacă așa hotărăsc autoritățile locale. Ba chiar ar putea fi reduse cu 4 %, conform legii, mai ales că românii nu se mai prea înghesuie să-și plătească impozitele și taxele locale, nu de răi, sau din lipsa spiritului civic, ci de săraci, și pentru că are alte priorități. Ce face statul, îl va oprima și mai mult? Nu cred, pentru că jugul, la un moment dat, se rupe, ori ”animalul” crapă.

Nu putem fi optimiști pentru 2013. Alegerile din colegiile noastre, de la Turda și Câmpia Turzii, au trimis la București ca reprezentanți, cea mai variată pleiadă de culori politice. Senator de Turda va fi pentru al doilea mandat același Alexandru Cordoș, de la PSD, iar deputat de Turda va fi fostul viceprimar al acestei localități, Mircea Irimie. Coincidența face ca senator de Câmpia Turzii să fie, tot pentru al doilea mandat, Marius Nicoară, de la PNL, iar deputat de Câmpia Turzii, Ioan Moldovan, tot fostul viceprimar al municipiului Câmpia Turzii. Dacă pe Cordoș și Nicoară i-am văzut la lucru (pomeniți, vă rog un lucru notabil pe care l-au făcut pentru comunitățile care i-au trimis în Parlament, mie nu-mi vine în minte niciunul dar poate sunt eu rău intenționat, așa că, luminați-mă dumneavoastră) , deci nu ne așteptăm la mari performanțe, chiar dacă partidele lor au în mână puterea totală, în schimb de la Mircea Irimie așteptările sunt foarte mari, el având misiunea extrem de grea de a-l sprijini, ”cu mâinile goale” (întrucât face parte din opoziție) pe primarul Tudor Ștefănie, cel care l-a sprijinit și l-a lansat în politica mare. Iar Ioan Moldovan sunt sigur că nu va sta în scaunul de deputat mulțumit să-și ia salariul de parlamentar ci va încerca din răsputeri să pună umărul la rezolvarea problemelor sociale mari, mai ales pe cele provocate de șomajul făcut cadou de rușii de la Mechel.

Una dintre problemele majore pentru zona noastră va fi atragerea de fonduri, mai întâi europene iar apoi de la guvern, pentru continuarea dezvoltării celor două municipii, Turda și Câmpia Turzii. Cele europene nu pot veni în lipsa unor proiecte iar proiectele nu pot fi realizate în lipsa unei colaborări transpartinice între toate formațiunile politice de aici. Când vine vorba de banii de la guvern, însă, greul va cădea de acum pe formațiunea politică aflată la putere atât la nivel național cât și la nivel local. Dacă liderii Cristian Matei și Călin Felezeu vor avea ”intrare” la cei din fruntea partidelor lor, vor ajunge bani și la Turda. Dacă nu… ne vom trezi iar, într-o perioadă asemănătoare cu cea a guvernului Năstase când la Turda nu au ajuns bani. Și atunci, ca și acum, banii mulți vor merge în Teleormanul lui Dragnea și Gorjul lui Ponta. Clujul va suplini lipsa banilor prin muncă, ne vom descurca și fără banii lor însă, la următoarele alegeri, care nu se știe niciodată cât de curând vor fi organizate, electoratul din Ardeal va ști să cântărească toate acestea.

Vă dorim tuturor, indiferent cu cine ați votat un an mai bun decât precedentul, sănătate și locuri de muncă, alături de tradiționalul ”Sărbători fericite și la mulți ani!”