Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

În orașul despre care tocmai am aflat, de la medicii Spitalului Municipal Turda, că populația sa este pe primul loc în țară la bolile TBC dar și pe un loc fruntaș, din păcate, la bolile cardiovasculare, chiar mă gândeam că, după mercur, poluarea din ultimii ani ai epocii ceaușiste și silicoza apărută la mulți muncitori turdeni, oare ce ne-ar mai putea paște.

Că până la apocaliptica exploatare a minereului aurifer de la Roșia Montană sperăm să reușim să ne opunem așa încât angrenajele canadienilor să nu pornească niciodată.

Dar iată că puternicele lupte declanșate la ultima ședință a Consiliului Local Turda de acuzele aduse de PSD-istul Robert Cojan, președinte al Consiliului de Administrație la Salina Turda, la adresa conducerii Thumbnail imageexecutive a "minei de aur", pardon, de sare, a turdenilor, au escaladat. Mai întâi prin apelul lansat în mod public, al primarului Ștefănie, către Consiliul local Turda, forul care patronează Consiliul de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA, cel care solicită, nici mai mult, nici mai puțin, decât demiterea întregului Consiliu de Administraţie al societăţii Turda Salina Durgău şi schimbarea reprezentantului Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor. O intervenție care a generat mai multe reacții din partea unor oficiali ai SC Turda Salina Durgău SA și din partea unor susținători ai actualei conduceri care îl are în frunte pe PP DD-istul Vasile Nemeș.
Din textul directorului tehnic al Salinei, Sorin Săveanu, publicat de un organ de presă , rezultă că societatea care administrează obiectivul turistic se confruntă cu unele dificultăți tehnice, iar "tehnica nu are culoare politică", susține acesta. Noi îl contrazicem, suntem siguri, din experiența noastră că tehnica are culoare politică, așa cum anumiți ziariști au culoare politică, chiar și aceia, mai "ecologiști", cărora le plac verzișorii, lucru ușor de demonstrat ori de câte ori" se schimbă garda", în urma alegerilor. Așa că. Haideți să nu-i îmbrobodim pe cititori – eu, cel puțin v-am promis că o să lupt spre a vă dezvălui lucrurile ascunse din spatele unor luări de poziție aparent benefice pentru omul de rând - și să analizăm la lumina zilei, într-o perioadă când, totuși, noaptea este mai lungă, situația de fapt și de drept care a declanșat scandalul.
Evident că totul este un demers politic, atât din partea primarului cât și din partea opozanților săi, așa că nu o să mai revin asupra acestui aspect.
Așa că mi-am dat seama că sarea de la Turda, chiar poate dăuna sănătății, la figurat vorbind pentru că studiile medicale spun că ea are calități terapeutice demne de luat în seamă. Odată că, uneori, se transformă în bani, iar banii sunt, "ochiul dracului". În al doilea rând, face din om neom, când vine vorba de "ai mei" versus "ai tăi". Iar în al treilea rând, lucrurile devin și mai serioase când vorbim și de alte investiții, mai mult sau mai puțin sărate, cum ar fi Bazinul de Înot, aflat, din păcate, pe linie moartă de aproape trei luni, ori de viitorul Centru Spa, finalizat, după spusele lui Sorin Săveanu, în 7 noiembrie 2013 dar pe care nimeni nu vrea să-l recepționeze.
Pentru a completa tabloul, să precizăm că președintele Consiliului de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA, pesedistul Robert Cojan, a adus grave acuzaţii directorului Salinei, Vasile Nemeş, invocând lipsa de comunicare între Consiliul de Administraţie şi managementul societăţii. Acuzațiile au fost făcute în ședința Consiliului Local, când a spus că directorul Salinei a refuzat să îi înmâneze documente necesare informării aleșilor locali. Acea intervenție a lui Cojan, din plenul Consiliului Local, care a lăsat "mască" pe multă lume, inclusiv pe colegii săi de partide, consilierii locali PSD Emil Molnar, Nicolae Roș și Dorina Arion, care se uitau unii la alții, nevenindu-le să-și creadă ochilor și urechilor. Simțeau că se stârnește un uragan în USL, pe care nu se știe dacă îl va putea stăpâni cineva, deși eu am o idee despre cine este singurul om care ar putea să o facă. Iar în momentul în care scriu aceste rânduri este la București, urmărind mai multe ținte, profesionale și politice. La câteva zile după ce s-a aflat în mijlocul furtunii, Robert Cojan şi-a înaintat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Salinei Turda, motivând că vrea să îşi susţină definitivatul în profesia de avocat și să reintre în Barou. Așa a motivat și în urmă cu puţin timp, când Robert Cojan a demisionat din funcţia de şef al firmei de pază Pază şi Protecţie SRL a Consiliului Judeţean Cluj, chiar în perioada în care Curtea de Apel Cluj a hotărât irevocabil repunerea în funcţie a fostului director, Adriana Sabou, hotărâre care trebuia pusă în aplicare. Sursele noastre însă ne spun altceva: Robert Cojan vizează postul de director al Poliției Locale Turda.
Revenind la problemele tehnice ale Bazinului de Înot și viitorului Centru Spa, ele vizează, se pare, infiltrații de apă de la bazinele construite de firma ACSA, patronată de omul de afaceri Gheorghe Magda. Conducerea Salinei nu dorește să recepționeze construcția în aceste condiții, iar cei de la Primăria Turda nu se grăbesc nici ei, să o facă. Explicația este simplă. Dacă temerile sunt adevărate, remedierea acestor defecțiuni ar colporta costuri foarte mari pe care nimeni nu vrea să și le asume. La bazinul de Înot, situația este una asemănătoare, acolo recepția fiind făcută anul trecut, dar la câteva luni de funcționare a bazinului de înot care ar fi trebuit să fie mândria noastră și speranța unei generații de copii s-a dovedit a fi defect iar obiectivul a fost închis pentru reparații. Nu a mai fost deschis de atunci, nu se știe cine, ce așteaptă.
Acum, după solicitarea primarului Tudor Ștefănie de intervenție a Consiliului Local în activitatea Consiliului de Administrație al Turda Salina Durgău, nu cred că a fost aruncat, așa, de dragul disputelor politice. Ștefănie nu procedează niciodată așa! Săveanu o face, Crin Antonescu o face, Băsescu chiar, dar nu Ștefănie. De aceea cred că primarul turdean a reușit să facă un pact cu anumite persoane din Consiliul local Turda, din banca USL, lucru care vom vedea dacă este adevărat în perioada următoare. În momentul actual, dacă alianța PP DD-USL rezistă în Consiliul Local Turda, Ștefănie are, la o eventuală luare în discuție a demiterii Consiliului de Administrație și schimbării reprezentantului Consiliului Local în AGA de la Turda Salina Durgău, nouă voturi (al consilierilor PD-L și UDMR). Pentru spargerea coaliției are nevoie doar de două alte voturi, din partea cealaltă. Însă dacă acest lucru devine posibil, scaunul viceprimarului Lucian Nemeș va începe să se clatine. Nu întrevăd vreo înțelegere a PD-L-iștilor cu PNL-ul însă, chiar incredibilă cum pare, o colaborare PSD-PD-L ar putea răsturna calculele politice la Turda. Și nu ar fi pentru prima dată.
Să aruncăm cu sare peste umăr!