Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

1. Uioreanu la țară


A venit Uioreanu la Turda, la "țară", uitând că de unde e el este mai rural decât aici. Nu că este ceva rău în a fi de la țară sau a fi țăran. Nu!. Cu toții ne tragem de acolo, într-un sat mic ca România.
Vine Uioreanu, spuneam, să închidă el "Produs de Cluj" la Turda și ne vorbește cu enfază ce tare a fost el:" Astea sunt fapte, nu cele cu care se laudă ăștia de pe garduri (n.a. cei din afișele electorale). Ceea ce am făcut noi aici, de vineri până duminică, pentru dvs. (n.a. adică "Produs de Cluj)". Ce să-ți povestesc...Thumbnail image

De fapt, ce să te aștepți de la cel mai bahic președinte de Consiliu Județean de la Cluj, din istorie, după ce a stat două-trei ore cu sticla în față, în așteptarea speech-ului de închidere? Dar concluzia lui a fost magistrală (la adresa colegilor săi de coaliție de până acum. Referindu-se tot la afișele electorale, omul, aburit cum îl știu toți apropiații, a dat din mână a lehamite către "garduri" conchizând: "proștii, pe toate gardurile". Păi, proștii aceia, domnule preș. de Consiliu Județean, te-au dus în funcția în care ești... Și nu ne mai explica dumneata ce ai făcut pentru Turda, că dacă ne uităm la lista cu bani alocați spre administrațiile publice locale din județ, Turda a primit cei mai puțini bani dintre municipii, iar orașe mai mici, pentru că de pe-acolo te tragi dumneata primesc sume foarte importante, raportat la cât de mici sunt. Așa că, nu uita, contribuabilii turdeni pe banii cărora ai organizat "Produs de Cluj", nu sunt niște înapoiați să-i prostești spunându-le câte ai făcut pentru ei, când, de fapt, ți-ai făcut campanie electorală pe bani noștri.

2. Campanie electorală europarlamentară


Cum să nu mergem noi, românii, la vot, după această minunată, inutilă, prost-gândită și grețoasă campanie electorală? Noi, românii, știm că viața și confortul nostru depind de aceste alegeri. Dacă nu ne facem părul creț, cădem în budă! Aceasta ar fi fost cea mai bună idee de spot electoral, mai ales că candidații (ioi, scuzați cacofonia unui biet reporter de la țară) erau cunoscuți cu numele de la început, nu doar după faimă. Dar ce ne interesează pe noi dacă la Bruxelles se umflă Becali, Eba Băsescu, Buda, Crețu sau mai știu eu cine dintre candidații la europarlamentare. Ce va face oricare dintre aceștia în afară de a ne face de rușine, caz în care șansele sunt extrem de mari pentru că, unu, sunt români, doi, nu sunt de la țară și, trei, sunt politicieni. Nu-i așa Uioreanule?
De ce să ne vedem noi de grătarele noastre sfârâinde, neaoș românești, de mititeii noștri cu bicarbonat, de ce, Doamne iartă-mă, să ieșim la iarbă verde, în natură, cu familia și prietenii, pentru câteva ore de relaxare, când putem să mergem la vot, să punem ștampila pe cine știe ce personulitate, gest pe care, oricum, îl vom regreta în 9 cazuri din 10. Mergem la vot, cum să nu mergem la vot? De ce să nu mergem la vot? Cine ne poate împiedica să mergem la vot? Nimeni!Dă-i dracului de mititei!

3. Cazul "Lucian" de la Turda


Ați aflat și dumneavoastră din presă ce s-a întâmplat cu solicitarea lui Lucian Nemeș, fostul viceprimar, de a-l dărâma pe Lucian Varo, actualul viceprimar, fost coleg, apropiat și prieten. Mai are rost, după cele ce vi le-am anunțat în ultimul editorial să vă spun: "V-am spus eu!" ori "iar v-am informat cel mai bine, cu o lună înainte de producerea evenimentelor!"? Nu vă mai spun...

4. Spitalul Turda e în "rahat" până la grumaz


Că tot vorbirăm de Uioreanu și de banii pe care groful i-a împărțit spre Turda (doar mărunțiș față de cât impozit plătim noi, turdenii), nu pot să nu vă amintesc că a alocat 440 mii de lei pentru spitalul nostru, condus de un coleg de-al său de partid, în timp ce, inițial, ne alocase pentru asfaltări, cam 119 mii lei și 300 de mii lei pentru o capelă încă neproiectată, nelocalizată, nenecesară (dacă există un asemenea cuvânt pe care Uioreanu să-l poată înțelege și pronunța la orice oră din zi). S-a gândit peneleistul că dă 440 mii lei către spital pentru renovări, reparații, etc., că spitalul nostru, sub conducerea managerului Vasile Grumaz face cam 180 de mii de lei datorii lunar, iar comunitatea îi dă sumele necesare să-și achite datoriile, că Primăria poate, numai să vrea! Doar că, până acum, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
În urmă cu aproape două luni, Vasile Grumaz, managerul auto-înscăunat prin voință politică, probabil a sa, proprie, că nu am auzit să primească vreun sprijin în acest sens de la colegii săi liberali de la Turda (ba am depoziții contrarii), promitea: "Am să organizez o conferință de presă în care am să prezint exact cum s-a ajuns la acumularea de datorii, și de ce am ajuns, în situația aceasta. Vom vorbi pe document! ( n.a. datorii de multe miliarde de lei)". Am susținut încă din acel moment că acea conferință de presă nu se va organiza, din motive lesne de înțeles. Am avut dreptate.
Managerul Grumaz a venit în plenul Consiliului Local pentru a solicita ajutorul acestui for și mai ales a colegilor săi de coaliție, el fiind, repet, membru PNL. Poveștile sale au fost dejucate de primarul Ștefănie pe loc, însă, Grumaz și consilierii au căzut de acord că se vor întâlni săptămâna viitoare. Aceasta era acum o lună și jumătate. Grumaz nu s-a întâlnit cu consilierii, iar colegii săi, consilierii locali din parte PNL s-au făcut de "cacao" promițând că nu vor mai vota nici un proiect de hotărâre până la soluționarea problemelor spitalului municipal. Apoi, s-au răzgândit, însă nu destul de rapid pentru a nu se face de... "minune", cum spuneam.
Situația din Spitalul municipal Turda este mai proastă ca niciodată, cadrele medicale sunt la un pas de revoltă și sunt de acord, în proporție covârșitoare, din cele susținute de medicii turdeni, că era mai bine înainte, când managerul spitalului era... altcineva. Am înțeles că la una dintre ședințele din interiorul unității sanitare, managerul ar fi explicat care sunt opțiunile: "scădem salariile, reducem personalul sau îmi dau eu demisia". Soluția acceptată a fost exprimată imediat de unul dintre medicii care nu sunt străini de managementul unui spital: "Suntem pentru a treia variantă!"