Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Și au fost și alegerile din 2 noiembrie 2014. Dar n-au fost pentru toți ! De ce nu ? Pentru că nu s-a vrut de către cei care au organizat alegerile. Și le-au organizat foarte bine pentru ei. Adică Guvernul și majoritatea parlamentară.

Fiind vacanță, mi-am permis să plec în Viena, capitala Austriei, oraș plin de istorie în care am aflat că trăiesc și învață sau muncesc un număr însemnat de români.

Români care au hotărât să-și facă viitorul în această fostă capitală de imperiu, nu neapărat din recunoașterea superiorității unei educații sau culturi superioare, dar mai ales forțați de condițiile din țara părinților, a bunicilor și a prietenilor lor. Acasă, în țara lor nu mai doreau să-și vadă părinții făcând eforturi supraomenești pentru ai susține la școli, să-și vadă părinții cum se chinuie și-și ascundă neputința de a le oferi o viață mai bună! Am făcut un efort și eu să-mi văd fiica, care din aceleași motive, și-a căutat o altfel de soartă, o soartă a oamenilor normali, într-o democrație adevărată.
Și ca orice roman adevărat, programul de duminica mi l-am făcut în funcție de activitatea principală din această zi, anume alegerile prezidențiale. Pe la ora trei am pornit spre ambasada României la Viena, cu gândul că vom putea schimba în bine soarta noastră, prin votul nostru, un drept pe care nu aș fi crezut niciodată că îmi va fi încălcat. Specific că nu am lipsit de la nici o alegere din anul 1980 încoace. Marea noastră mirare a fost atunci când am văzut numărul mare de oameni care așteptau să-și exprime votul. Atunci am simțit un sentiment de mândrie că sunt român, așa cum l-am mai simțit de câteva ori când am întâlnit comunități de români din Paris, Munchen ori Nurnberg când le cântam, împreună cu corul ,,Armonia", cântece din țară, populare s-au patriotice, dar le auzeau în limba lor maternă, limba română! Am hotărât să revenim peste două ore, crezând ca se va micșora ,,coada" la alegeri. Am revenit la ora cinci și un sfert, dar mare ne-a fost mirarea că românii care stăteau la coadă erau la fel de numeroși. Atunci am hotărât să rămânem și noi să votăm. La început rândul înainta trei-patru metri la douăzeci de minute. Am calculat cu aproximație și ar fi trebuit, în acest ritm , sa ajungem la cabine in jurul orei șapte, șapte și un sfert. Între timp, ne plimbam printre oameni, bucuroși că întâlnim mulți români la un loc, simțeam că suntem o forță. Era mult entuziasm, liniște și mai ales multa încredere.
Dar rândul de oameni a încetat, pe la ora șase jumătate, să se mai deplaseze, parcă cineva a oprit alegerile. Cu chiu cu vai, pe la ora opt, am ajuns în dreptul porții ambasadei și mi-a revenit încrederea din nou, că voi vota. Apoi, cum ieșeau oameni de la vot din ce în ce mai rar am aflat că se aștepta cam un sfert de oră pentru un vot. Sau că erau doar patru cabine de vot. Sau că sunt doar patru persoane în comisie cu președinta care, cum spuneau cei ce ieșeau de la vot, vorbea mai mult la telefon, erau cinci. Nu așa se procedează pentru ca votul să decurgă normal. Specific ca am fost președinte de comisie de alegeri, am fost și membru din partea unui partid și cunosc bine cum trebuie procedat pentru ca alegerile să decurgă normal.
Se apropia ora noua și am observat, împreună cu câțiva tineri, că funcționarii din ambasadă încearcă să închidă poarta ambasadei lăsându-ne abandonați la ușile ambasadei fără nici o explicație. Atunci ne-am mobilizat și am solicitat ca unul din membri ambasadei, care nu făcea nimic, deocamdată, să o cheme pe președinta comisiei să ne explice ce se întâmplă cu noi, cei rămași pe dinafară la votare, care încă nu am votat. S-au tot fofilat, n-au chemat-o și pentru că unii dintre cei care au venit la vot erau și din alte localități, unele aflate la peste 100 de kilometri, am intrat în curtea ambasadei. Atunci am văzut că în curte era mult mai cald decât afară și pe noi ne țineau în frig lăsând în curte doar patru–cinci care intrau imediat în cabinele de vot. Au reușit apoi să intre foarte mulți alegători în curtea ambasadei hotărâți să voteze. Am încercat să negociem cu președinta de comisie să vină să ne anunțe ce se va întâmpla cu dreptul nostru la vot, de ce a oprit votarea cu aproape 15 minute mai devreme de ora 21, de ce nu a prezentat situația existentă la Viena mai devreme la Biroul Electoral Central pentru a cere prelungirea orei de vot până votează toți aflați la rând. Se vedea de la o poștă că se voia să se voteze cât mai puțini din Viena. Organizarea acestor alegeri a fost foarte proastă.
Vă spun cu mâna pe inimă, nu pot minți pentru ca am martori sute de tineri, atenție, tineri frumoși care au spus că le pasă, că vor să se întoarcă în țară dacă în România vor fi aceleași condiții ca aici, deci vă spun că lumea a venit la vot cu mașini personale sau cu autobuze, dar autobuze austriece din alte districte.
Nu, domnule Ponta, nu au fost manipulați alegătorii care n-au ales, au venit cu sufletul deschis să-și hotărască ei soarta, au fost și pentru d-voastră, poate, dar nu meritam să ne luați acest drept. Într-un stat democratic, cine încalcă drepturile cetățenilor, plătește! Dumneavoastră, cei care ați dat prilejul să ne fie încălcate aceste drepturi, cum plătiți?
Veți ajunge voi la mâna acestor tineri care au votat sau n-au reușit să voteze în orașe din Austria, Germania, Anglia, Franța ori Italia și fiți siguri că se vor răzbuna, dar așa cum știu ei dându-vă "ignore" atunci când vă veți aștepta mai puțin.
Cinste vouă, tinerilor, vârstnicilor, tuturor celor care ați dat dovadă de mult patriotism pe meleaguri străine și ați mai dat o șansă poporului care prin reprezentanții lor de la guvern ori parlament v-au lăsat fără drepturi, acolo, între străini. Cât vor exista astfel de oameni, România mai are șanse!

A consemnat Ignat Alexandru, președinte PNȚCD Turda,
participant la ,,stop vot"!