Opinie
Typography

Campania electorală care se apropie cu pași repezi a început, de fapt, de luni de zile. Unul dintre semnele că vineThumbnail image momentul în care „goarna” va suna chemarea la urne, este și apariția, în ședințele de Consiliu local din Turda și Câmpia Turzii, a unor proiecte de hotărâre cu iz eminamente electoral. Sunt acel tip de hotărâri prin care aleșii locali aflați în funcție se descalifică, în fața viitorilor electori, deși ei urmăresc taman contrariul, adică obținerea unei simpatii din partea cetățenilor. Aceste hotărâri de Consiliu local apar cu o ciclicitate de patru ani, înaintea alegerilor locale, în speranța că alegătorii pot fi păcăliți de „drăgălășenia” subită politicienilor aflați în funcție. 

Să dăm câteva exemple. În primul rând, proiecte de hotărâri propuse de consilierii PNL Turda și Câmpia Turzii, prin care chipurile, vizează, ca țel final, scăderea valorii facturilor la apă. Unul dintre efectele publicității pe care Compania de Apă Arieș a contractat-o la majoritatea organelor de presă din zonă este bombardarea clienților acestei companii cu informații despre modul de stabilire a tarifelor, despre modul de derulare a contractelor de lucrări și achiziții publice (ar putea fi un bun exemplu de bune practici pentru opaca Primărie Turda, condusă de primarul Tudor Ștefănie), despre situațiile financiare ale CAA etc. Astfel, s-a ajuns ca, vrând-nevrând, cetățenii să înțeleagă exact cum stau lucrurile în domeniul apei și canalului. Clienții CAA, chiar nemulțumiți de nivelul de tarifare a serviciilor de apă și canal, înțeleg exact cine sunt persoanele responsabile pentru acest lucru, chiar dacă, politicieni versați fiind, aceștia încearcă să se ascundă dând vina pe conducerea Companiei de Apă Arieș. Da fapt, ca și până acum, pentru tot ce se întâmplă în orașul acesta, directorul de la apă, Cristian Matei, este vinovat. Cel puțin se încearcă inocularea acestei percepții, când, de fapt, tocmai mielușeii răspândaci ai unor astfel de zvonuri sunt cei vinovați. Am mai spus-o și o să o repet de oricâte este nevoie, doar din dragoste de dreptate și adevăr: cei care au aprobat prețurile actuale sunt primarii din Turda, Câmpia Turzii și comunele din ADI AVA, care au semnat în 2007, documentele pentru finanțare din partea Comisiei Europene. Ei s-au obligat, în numele și pe seama noastră, să respecte un plan tarifar conținut în documentele de finanțare, în caz contrar fiind obligați să returnăm banii. De la noi, din bugetul local, nu din averea lor!

Consilierii PNL și aliații lor de la Câmpia Turzii au fost cei mai ridicoli, promovând un proiect de hotărâre de anulare a HCL-ului prin care s-a majorat tariful la apă. Adică același gen de decizie ca documentul promovat de colegii lor de la Turda, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale de anul trecut. PNL-iștii din Câmpia Turzii știau foarte bine că acea hotărâre a Consiliului local Turda a fost anulată de instanță ca nelegală, același lucru urmând să se întâmple cu demersul lor. Ei speră însă să găsească totuși câțiva proști care să creadă că au dorit cu adevărat scăderea prețului la apă. Nici măcar nu au reușit să adopte proiectul, fapt care face demersul lor și mai jalnic…

La Turda apare altă propunere: toate persoanele fizice și juridice să fie scutite de plata apei meteorice. O apă care ajunge în canalizare și, ca urmare, trebuie procesată în cadrul Stației de epurare de la Câmpia Turzii, lucru care comportă, normal, niște costuri. Electoral însă, echipa de politicieni care a mai rămas în jurul lui Ștefănie – cei mai buni au plecat demult, nesuportând atitudinile dictatoriale și lipsa unei democrații politice de partid  - vrea să oblige operatorul (CAA) să preia gratis apa de ploaie de pe clădirile din Turda ale căror streșini sunt conectate la rețeaua de canal. Lucru total nefiresc și ilegal.  Politicul aflat la putere la Turda, PNL-UDMR, dacă vrea ca cetățenii să nu mai plătească apa meteorică, trebuie să construiască rigole și rețele de scurgere pentru apa pluvială, separate de cea pentru canal, care să fie deversată în albia râului Arieș, cu aprobarea celor de la Mediu.

Alte hotărâri electorale, apărute la ultima ședință a Consiliului local Turda, vizau: aprobarea listelor de priorități pe anul 2016 pentru repartizarea locuințelor sociale și a celor din fondul locativ de stat, altele decât cele sociale; aprobarea listelor de priorități în vederea repartizării locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, pentru anul 2016, derulate prin Agenția Națională pentru Locuințe; stabilirea categoriilor de persoane care beneficiază de gratuitate sau reducere de tarif pe mijloacele de transport urban de călători în municipiul Turda și, nu în ultimul rând, „cireașa de pe tort” a propunerilor electorale, construire sală multifuncțională pe str. Stadionului nr.11. Care, printr-o dezinformare intenționată, sau întâmplătoare, a apărut ca un proiect al municipalității de realizare a unei săli de sport polivalente, mai ales cu sprijinul zvonacilor de la PNL, când de fept, este vorba de un proiect privat, al aceluiași dezvoltator care a ridicat complexul de cazare și agrement Pelicanul, nicidecum de vreo investiție a primăriei.

Acestora li se adaugă documente referitoare la asfaltări masive, fațadizarea Casei de Cultură Turda aflată în construcție etc. Praf în ochii electoratului lucruri menite să-i facă agreabili alegătorilor dar care de fapt, reușesc doar să-i enerveze și să-i înverșuneze pe aceștia împotriva celor care fac parte din cel mai slab Consiliu local din istoria modernă a municipiului Turda.