În România nici măcar manipularea nu se mai face într-un mod rafinat. Propaganda, concepută într-un stil grobian, nu are decât un singur mesaj: specularea naivităţii electoratului, naivitate care vine tot din prostie. Nu putem decât să taxăm dur nesimţirea democrat-liberalilor din Câmpia Turzii de a-şi face campanie în Biserică, cu consimţământul soborului preoţesc. Vineri, primarul, viceprimarul şi alţi câţiva membri PDL, purtând fularele portocalii, au botezat doi copii ai unor familii nevoiaşe, gestul lor fiind calificat drept unul puternic filantropic („inedit”) de către ei înşişi, dar şi de către publicaţia on-line Turdanews. Cum am mai putea avea încredere în bunăvoinţa clerului autohton, cum am putea, oare, să mai asociem feţele bisericeşti cu prezenţa divină, cum i-am mai putea condamna pe cei care refuză drastic să asiste la slujba de duminică şi să-şi facă propriul altar de închinăciune, în forul lor intim?
Acest fel scârbos de a amesteca ritualurile sacre cu politica, cu votul, prin specularea anumitor reflexe sufleteşti, îmi pare imposibil de ignorat. Un bobârnac dat puterii oamenilor de a gândi, o aroganţă la adresa conştiinţei de sine a oamenilor simpli, o evidentă subestimare a ochiului critic al presei, pe care mulţi şi l-au pierdut.
Spuneam de multe ori că ortodoxismul a rămas o religie arhaică, incapabilă să se adapteze evoluţiei societăţii, prin refuzul de a accepta existenţa unor probleme şi de a înţelege modelul mental al tinerilor din zilele noastre, spre deosebire de configuraţia pe care papalitatea a înţeles să o dea dintotdeauna Bisericii. Mulţi dintre interlocutorii mei ţineau morţiş să demonstreze contrariul, chiar dacă le explicam că Biserica ar trebui să fie, înainte de toate, o instituţie vie, cu puternic impact social, în care oamenilor să le fie stimulată dorinţa de a căuta adevărul şi de a-şi omorî ipocrizia. Cu alte cuvinte, să rezoneze perfect cu masele. A venit momentul să recunosc că am greşit: Biserica se adaptează perfect evoluţiei societăţii, înţelegând să se lase cumpărată de politicieni, transformând un botez într-o manea. De ce vin tocmai acum aceste gesturi filantropice, şi, cu atât mai mult, de ce sunt mediatizate, dacă există o sinceră, bună intenţie? Cum ar fi să îi pun pe colegii mei să mă filmeze, în timp ce dau 10 bani unor cerşetori şi să îmi pun pe Youtube filmuleţele, însoţite de o muzică plină de dramatism, înscenând lacrimi de fericire, prin programele de prelucrare video? Ce ziceţi?
Îngrozitor acest mod de a înţelege campania electorală, oribilă asocierea administraţiei cu aceste acte, care nu pot decât să mă jignească profund, prin subestimarea bunului simţ de care mă fac, în continuare vinovată, în primul rând în calitate de om şi apoi în calitate de om de presă, responsabil de a transmite informaţia cât mai corect cu putinţă.
