Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Mi-am propus să tratez ca subiect al editorialului din acest număr lacul Tarzan, unul dintre cele mai frumoase obiective când vine vorba de ieşiri în sânul naturii, foarte aproape de casă. Un loc accesibil atât pe jos cât şi cu maşina proprietate personală ori cu autobuzul. Îmi amintesc, când eram foarte mic, acest lac era înconjurat cu gard iar intrarea era interzisă cu desăvârşire, datorită pericolului de înec. Apoi am auzit tot felul de zvonuri. Unele spuneau că lacul nu are fund, lucru despre care mi-am dat seama imediat că e… imposibil şi am luat-o ca o glumă. Altele spuneau că sunt unele plante necunoscute care i-ar trage pe înotători înspre adânc.

Undeva prin anii 80  au apărut vorbe prin popor cum că o echipă de scafandri au investigat structura lacului care ar ajunge, prin anumite galerii naturale subterane până prin centrul oraşului, undeva sub catedrală. Cert este că prima mea amintire legată de acest lac este însoţită de o imagine a unui gard ce înconjura întregul lac şi pe care erau mai multe plăcuţe pe care era scris: “Accesul interzis. Pericol de înec!”
Chiar o să încerc să aflu care este adevărul legat de lacul Tarzan. Lacul meu preferat cînd vine vorba de baie, lacul unde am sărit şi am înotat toată tinereţea care, slavă Domnului, încă nu s-a sfârşit. Până atunci însă iată cât de frumos este acest lac. El are unul sau mai multe izvoare, asta e sigur, pentru că altfel nu ar creşte nivelul apei atât de mult, în condiţii de secetă. Nu toată lumea ştie că inclusiv apa din ştrand este luată din Tarzan. Acum mulţi ani şi neprimenită. De aceea e atât de mizerabilă, spre deosebire de cea din lac, sub care există acele izvoare.
De aceea este foarte important să se deschidă acele două lacuri amenajate de la Durgău, înconjurate de plajă de nisip şi podeţe de lemn. Pentru ca turdenii să aibă altrnativă când vine vorba de baie şi plajă. Chiar dacă dimensiunile reduse ale acelor lacuri sărate nu permit înotul ci doar băile statice care să mai reducă din dogoarea soarelui văratic.
Pentru aceasta se va asfalta şi drumul până acolo, adică drumul judeţean ce duce de la clădirea Asper, de pe strada Frăgărişte, înspre satul Ploscoş. Banii au fost deja alocaţi de Consiliul Judeţean iar cei care se vor ocupa de această lucrare vor fi drumarii de la SC Domeniul Public Turda.
Revenind la lacurile din Băile Sărate, lângă lacul Tarzan a apărut o plajă de nisip şi coşuri de gunoi care, deşi insuficiente, permit oamenilor civilizaţi să depoziteze acolo deşeurile produse în urma unei zile de relaxare, soare şi baie sau chiar grătare. Pentru ca plaja să fie protejată au fost dispuşi în apropierea drumului de acces mai mulţi stâlpi din fier pentru a împiedica şoferii indisciplinaţi să parcheze pe nisip. Acum există şi o parcare pentru autoturisme, lângă gardul Parcului Zoo. Intrarea în lacul Tarzan este şi ea amenajată de curând, prin realizarea unui ponton de lemn care permit accesul de pe trepte în apă. Minusculi paşi înainte spre normalitate.