Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

1-iunie-2014-1Cu toată vremea urâtă de afară, care nu a prea ținut cu copii turdeni de ziua lor, zeci de micuți au fost prezenți duminică dimineața în Parcul Tineretului, pentru a se distra la manifestarea anunțată de Primăria Municipiului Turda. Și au avut de unde alege, modalitățile de petrecere pregătite de organizatori fiind multiple.

Primăria şi Consiliul Local Turda, prin Casa de Cultură a municipiului, au pregătit şi în acest an activităţi diverse pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului, 1 Iunie 2014, astfel că zecile de copii participanți au avut parte de numeroase concursuri, surprize şi multe premii.

1-iunie-2014-2Distracția a început pentru cei mici la ora 11 cu diferite concursuri pe categorii de vârstă, în timp ce alții au putut participa la ateliere de creaţie ori la întreceri sportive. Cei mai mulți dintre copii au dorit să se picteze pe față, alții au luat parte la moment artistice, dar au avut și ocazia să interacţioneze cu personaje de poveste şi să facă plimbări cu poneii, prin parc. La fel ca anul trecut, cu aceeași ocazie, cei mici au putut să vadă cum arată în interior o maşină de pompieri/SMURD sau ce echipamente foloseşte un jandarm pentru intervenţie. Așa că micuții turdeni au profitat de ocazie fotografiindu-se cu pompierii și jandarmii ori numai cu câteva dintre echipamentele acestora, totul, bineînțeles, sub atenta supraveghere a părinților sau bunicilor, care i-au însoțit în parc.

Bineînțeles că nu au lipsit desenele pe asfalt, cum ar fi putut?

1-iunie-2014-3Sărbătoarea copilăriei a continuat, de la ora 16.30, în centrul municipiului, la scena montată pe zona pietonală, unde au putut urmări mini-spectacole de balet (susținut de Asociaţia Duo Art), dans sportiv (Club Dans Sportiv Potaissa), jocuri populare (ansamblurile Datina Turdeană, Comori Ardelene, Căişorii), dans modern (Clubul Copiilor), dar și un recital muzical-poetic (Fundaţia Raţiu).
A venit apoi rândul muzicii uşoare, cu formaţia Simpatix a Casei de Cultură, și a unui spectacol de teatru susținut de o trupă de mici actori mari de la Şcoala Gimnazială ”Ioan Opriş”. Finalul spectacolului artistic a aparținut celor de la  The Lads (CNMV), care au susținut un adevărat concert. În tot acest timp, atelierele de creaţie (modelare plastilină, desen, lucru manual) și activitățile de pictură pe faţă, clovni cu modelare de baloane s-au mutat în zona pietonală, o zonă bătută în lung și în lat de mascote ca Albă ca Zăpada, Mini, Mickey, cu care micuții s-au fotografiat cu mare plăcere.
Seara s-a încheiat cu o feerică lansare de lampioane de către voluntarii evenimentului.
Partenerii acestui eveniment: SC Turda Salina Durgău, SC Domeniul Public, Compania de Apă Arieş, Marele Alb, Fun Kids, SC Clipping, Şcoala Ioan Opriş, CNMV.

1-iunie-2014-41-iunie-2014-51-iunie-2014-61-iunie-2014-71-iunie-2014-81-iunie-2014-9