29
Vi, Mar
19 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 desene-scoala-1Activitatea creativă din școlile turdene este una mult mai efervescentă și prodigioasă decât reușește publicul larg să-și imagineze, în lipsa unei popularizări adecvate a fenomenului de cultivare a spiritului artistic și a frumosului. Adică exact ceea ce face un profesor de artă plastică la orele de specialitate. Elocvent pentru acest tip de muncă poate fi considerat și materialul de față, pe care l-am realizat împreună cu pictorul și profesorul de educație plastică, Alin Bîlcu, cel care activează la două dintre cele mai bune școli din municipiul Turda, el lucrând atât cu elevii de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din cartierul Oprișani, cât și cu cei de la Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu”, din centrul orașului.

De această dată, lăsând la o parte pictorul, am vorbit despre activitatea și rezultatele profesorului de educație plastică și ne-am restrâns la cea de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, spațiul limitat al publicației nepermițându-ne tratarea unui subiect atât de amplu și generos ca aceea pe care prof. Alin Bâlcu o desfășoară la ambele școli turdene, și asta nu de ieri, de azi.

desene-scoala-2Am considerat că este un moment propice şi important să discutăm despre lucrările de artă plastică realizate de elevii Şcolii Gimnaziale ”Avram Iancu” Turda mai ales pentru că acum, spre final de an școlar, am putea lăsa deoparte matematica și limba română și poate că ar fi important ca şi publicul turdean să cunoască realizările deosebite pe care copii de aici le-au reuşit, prin muncă multă şi prin implicare artistică şi plastică.

Imediat după intrarea în frumoasa școală, un prim panou ne întâmpină în zona centrală a parterului, panou plin de desenele sufletelor de copil, colorat și luminos, prevestind un periplu ce vorbește ochiului, minții și inimii cu o tiradă de nuanțe calde și forme inventive ori, dimpotrivă, infantile, dar, deopotrivă frumoase și relaxante.

”Lucrările de pe acest panou reprezintă o parte din cele mai importante creaţii prin tehnica culorilor de apă pe hârtie şi a creioanelor colorate şi prin tehnici combinate”, își începe profesorul Bîlcu descrierea lucrărilor elevilor săi. ”Avem trei tematici: natura statică, natura moartă cu flori şi portrete grafice. Lucrările sunt interesante din punct de vedere artistic, se observă diferenţele de manieră, de stil, de amprentă personală, cromatica este diversă, bogată, culorile sunt vii, griurile colorate sunt strălucitoare, contrastele sunt bine instrumentate, bine puse în pagină, nu există stridenţe. Prospeţimea şi spontaneitatea gestului artistic al elevilor este foarte clar şi elocvent susţinută în aceste lucrări”, descrie din câteva cuvinte Alin Bâlcu minunatele lucrări ale copiilor.

desene-scoala-4Un panou aparte este rezervat unei foste eleve a școlii, în prezent elevă a Liceului de Arte Vizuale "Romulus Ladea" Cluj-Napoca. Despre Andra Motioc, fostul său profesor vorbește numai la superlative, o descrie ca un talent rar pe care ”abia am avut ce să o mai învăț”: ” Vreau aici să prezint o parte din creaţia absolut valoroasă şi chiar ieşită din comun pentru un elev de clasa a VIII-a. Sunt lucrări de o valoare şi de o sensibilitate artistică, cu totul deosebită, un talent nativ pe care merită să-l facem public turdenilor, merită să fie cunoscută şi apreciată, foarte bună coloristă, foarte bună desenatoare, un talent complex atât în direcţia grafică, cât şi în direcţia cromatică extraordinară. Este un panou care face cinste şcolii noastre prin lucrările pe care le prezintă şi doresc să-l păstrez mai departe, ca exemplu pentru generaţiile viitoare de artişti. M-aş bucura ca în viitor fosta noastră elevă să ajungă un artist plastic de marcă, cel puţin în peisajul artei clujene sau româneşti”, conchide profesorul Alin Bîlcu.

desene-scoala-3După ce ne poartă prin școală, având tot timpul în mână un vraf de câteva zeci de desene, noi nouțe ale elevilor săi, Alin Bîlcu ne mai prezintă alte trei panouri cu lucrările elevilor Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu”: ”Lucrările elevilor sunt foarte expresive, se pun în valoare unele pe celelalte; juxtapuse într-un panou întotdeauna lucrările se vor sprijini una pe cealaltă, vor prezenta privitorului calităţile şi frumuseţile fiecărei lucrări”, susține profesorul de desen.

Ajunși la final, Alin Bîlcu aproape că ne obligă să fotografiem toate desenele pe care le purtase sub braț pe toată durata vizitei noastre în școală. Toate merită să fie prezentate publicului și nu reușim să-l convingem că nu avem loc suficient. ”Măcar le puneți în ediția online”, insistă inimosul dascăl care ne mărturisește despre acțiunea de panotare a coridoarelor școlii pe care o consideră abia la început, deși a realizat deja vreo șase: ”Această serie de panotări, de lucrări  de prezentare, de popularizare a realizărilor elevilor noştri, va continua şi în anul şcolar viitor, să umplem coridoarele şcolii noastre cu desenele cele mai importante, de marcă ale elevilor, pentru a prezenta pe cele de calitate, dar şi pentru a înfrumuseţa şi pentru a ne bucura orele de lucru, orele de activitate pe care le avem zilnic în această şcoală. Astfel, probabil, şi elevii talentaţi vor fi mai pozitivi, vor fi mai zâmbitori şi mai optimişti, având tot timpul în jurul lor aceste mici lucrări de artă, aceste nestemate de artă plastică”, arată Bîlcu.

La final, l-am întrebat pe profesorul Alin Bîlcu despre activitatea sa de profesor de artă plastică. A vorbit cu plăcere și dezinvoltură, astfel că am decis ca eu să-mi iau rămas bun de la cititorii acestor rânduri – ne vedem într-un alt articol, pe pagina următoare, eventual – lăsându-l pe profesorul de desen să vă spună cât mai multe despre activitatea de îndrumător de talente:

desene-scoala-5”Aş vrea să fac câteva referiri asupra activităţii mele didactice alături de elevii Şcolii Gimnaziale Avram Iancu, Turda, de la clasele V-VIII, cu care lucrez. Sunt profesor de educaţie plastică de trei ani în această instituţie, sunt foarte mulțumit şi foarte plăcut impresionat de eforturile plastice pe care le depun majoritatea elevilor şcolii noastre la orele de educaţie plastică, iar ca o confirmare a acestui fapt sunt lucrările expuse în şcoala noastră. O parte din lucrări au fost trimise la concursuri, locale, judeţene, naţionale şi chiar internaţionale; avem o participare demnă la concursuri din Polonia, din Macedonia, din Italia, din Slovenia ş.a.m.d.

Încerc să diversific preocupările artistice ale elevilor, propunându-le diverse teme, diverse subiecte, diverse tehnici de lucru, aşadar pot să spun că în timpul orelor de educaţie plastică lucrăm atât în creioane colorate, cât şi în acuarele,  tempera, încercăm să le combinăm, deci abordăm şi tehnici combinate, facem portret, natura statică, în special natură statică şi uneori facem şi compoziţii cu personaje, compoziţii figurative şi, mai amintesc, compoziţii decorative foarte interesante.

desene-scoala-7Nu le impun elevilor o anumită manieră sau o anumită orientare artistică în desen sau în grafică, sau în pictură. Le las o mare libertate de exprimare, încerc să îi îndrum în direcţia lor, încerc să îi ajut în drumul artistic pe care şi l-au ales, încerc să nu le impun maniera mea sau a altora.

De asemenea, îmbinăm practica, deci realizarea de lucrări practice, cu teoria, pentru că, eu consider că orice demers artistic trebuie să aibă un fundament bine stabilit şi cristalizat. Ca să poţi face, dau un exemplu, o pictură de calitate, o pictură serioasă, o pictură profesionistă, trebuie să ţii cont de anumite reguli, de anumite principii plastice, de anumite legături, de anumite raporturi care există între culori, tonuri, nuanţe.

De asemenea, din când în când, încerc să ies cu ei în natură, să lucrăm după modelul viu, să surprindem lucrurile interesante din natură,  lucrăm în ateliere, în sala de clasă, le prezint obiecte reale, încerc să abordăm realitatea şi să o înţelegem pentru că întotdeauna realitatea ne învaţă mai mult decât orice carte sau orice informaţii teoretice.

Încerc să le fac cunoscute o serie de elemente de Istoria Artelor pentru că trebuie să ne cunoaştem artiştii, să ne cunoaştem valorile naţionale şi cele internaţionale, trebuie să ştim cum au lucrat alţii, trebuie să învăţăm de la alţii, să ne creăm un stil şi o manieră proprie.

Nu în ultimul rând mai vreau să fac o menţiune şi anume şi pe această cale ţin să mulţumesc Fundaţiei Familiei Raţiu, Centrului Rațiu pentru Democraţie Turda, în special d-lui Indrei Raţiu şi d-lui Nicolae Raţiu de la Londra, pentru sprijinul deosebit pe care ni-l acordă în fiecare an (în baza unui proiect de activitate suntem sprijiniţi pentru a desfăşura o serie de concursuri, de activităţi artistice-plastice, benefice, importante pentru elevi, care le consolidează pregătirea artistică şi cea estetică, nu în ultimul rând).

De asemenea vreau să menţionez că am o colaborare foarte bună şi o susţinere din parte d-lui director Ioan Groza şi a d-nei director adjunct, Liana Stan. Vreau să vă spun că am o colaborare foarte bună cu colegii de educaţie plastică din oraș, participăm împreună în diverse competiţii şcolare, ne sprijinim reciproc cu informaţii, cu schimburi de experienţe.

De asemenea, o foarte bună colaborare am cu Liceul de Arte Vizuale ”Romulus Ladea” din Cluj-Napoca unde un important sprijin îl am din partea prof. Adrian Toșa, fost coleg de şcoală şi aş putea să zic că pe o parte din elevii noştri i-am încurajat, i-am îndemnat, i-am încurajat şi, în cele din urmă, au devenit elevii liceului respectiv de Artă Plastică, desăvârşindu-şi pregătirea artistică.

În concluzie vreau să vă spun că încerc să consolidez pregătirea artistică, plastică şi estetică a elevilor şcolii noastre şi dorim ca în fiecare an să facem paşi înainte şi an de an să atingem cote artistice superioare în dorinţa de a crea bucurie atât elevilor, cât şi părinţilor si, nu în ultimul rând, publicului turdean.

Vă mulţumesc.”

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh