Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După o lungă ședință cu directorul Cambridge Centre Romania, Eduard Isăilă, acesta a considerat că Turda este un oraș cu suficient potențial economic astfel încât să justifice o extindere a activităților Cambridge Centre Cluj și aici.

Astfel, Turda devine primul oraș din județul Cluj (cu excepția reședinței de județ) care este gazdă a unui centru de cursuri și examinare acreditat internațional de Cambridge English Language Assessment, entitate a Universității Cambridge din Marea Britanie. Anual, sute de elevi turdeni se deplasează la Cluj-Napoca pentru a susține diferite examene de atestare a competențelor lingvistice de engleză. Acum, cei interesați vor fi scutiți de astfel de deplasări și vor putea să își susțină examenele la ei acasă.

Cambridge Centre oferă cursuri de limba engleză pentru obținerea: Atestatelor Cambridge (YLE Starters, YLE Movers, YLE Flyers, KET, PET, FCE, CAE, CPE); IELTS; TOEFL. De asemenea, acesta este centru de testare pentru toate examenele menționate anterior. Centrul face parte din "Asociația pentru Integrare Europeană REPERE", o organizație non-profit, non-guvernamentală, românească cu sediul central în București.

Primele instituții prin intermediul cărora se va derula această activitate sunt Școala Gimnazială „Ioan Opriș” (Zona Micro) și Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” (Zona Centru și Turda Nouă).

De asemenea, în premieră la Turda, alături de aceste cursuri, Școala Gimnazială „Teodor Murășanu” va servi drept primul centru de examinare internațional al orașului. Gianina Matei, director al școlii în care își va desfășura activitatea centrul de examinare și cursuri, ne transmite că, în calitate de cadru didactic de limba engleză, înțelege cât de importantă este această materie în viitorul profesional al elevilor turdeni. Pentru informații cu privire la activitatea Cambridge Centre, puteți suna la următorul număr de telefon: 0752223449.