Interviu
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageReporter: Domnule Vasinca, bine v-am găsit, pentru prima dată în acest an. Cu ce gânduri

l-ați început?
Ioan Vasinca:Este ultimul an din acest mandate. Încă mai avem de lucru la ceea ce ne-am propus pentru cei patru ani. Bineînțeles că am realizat ce ne-am propus și chiar mai mult și, bineînțeles, în funcție de bugetul pe care îl putem colecta la venituri vom face ce trebuie pentru localitate, după cerințele cetățenilor, cu acordul Consiliului local. 2012 este, așa cum se știe și unul de campanie electorală dar nu ne-am propus să ținem cont de acest lucru. Vom lucra din punct de vedere administrativ așa încât populația să nu mai aibă comentarii cum că ceea ce am spus că s-ar face, s-ar face datorită campaniei.

Toate lucrările și îmbunătățirile pe care le-am făcut sau am încercat să le facem, în această perioadă, vor continua îân 2012 și nu ca promisiuni electorale.
R: Cum ați caracteriza anul care a trecut din punctul de vedere al administrației publice locale.
I.V. :Anul trecut a fost unul în care ne-am îndeplinit obiectivele, am avut mari dificultăți în ceea ce privește infrastructura, din cauza lucrărilor care au avut loc la nivelul alimentării cu apă potabilă și canalizări, reabilitări și extindere de rețele, dar spre mulțumirea noastră, spre sfârșitul anului chiar s-au depășit anumite volume de lucrări așa încât am reușit să facem ca populația să nu mai fie nemulțumită în măsura în care au fost în primăvară sau în vară, când erau lucrări în plin.
R:Apropo de anul electoral. Ce planuri aveți? Veți candida din nou la funcția de primar sau preferați o funcție de parlamentar, cum a anunțat primarul turdean, Tudor Ștefănie?

I.V. : Există o hotărâre a comitetului director al PD-L ca, acolo unde sunt primari de-ai partidului, ei să fie candidați și ala viitoarele alegeri. Nu m-am gândit la funcții în Parlament, eu până acum am muncit 17 ani pentru localitatea noastră și am de gând să îi continui.
R: Deci nu aveți gânduri de capitală, iubiți prea mult Câmpia Turzii.
I.V. :Exact.
R: V-ați îndeplinit promisiunile din acest mandat făcute electoratului înainte de alegeri?
I.V. :Mare parte au fost îndeplinite. Există o vorbă care îmi place foarte mult: "Dacă îți faci un plan și îl îndeplinești în totalitate, înseamnă că nu l-ai făcut bine." Au fost câteva lucrări pe care le-am întârziat, din lipsă de fonduri. Mă refer, în primul rând la incubatorul de afaceri care trebuia finalizat până la finalul lui 2011. Cum am spus, din lipsă de fonduri, apoi am schimbat amplasamentul, au fost modificări de proiect, toate din cauze obiective, dar sper ca în primăvara acestui an să devină funcțional. Apoi Centrul olimpic al municipiului, despre care eu spun că va exista la Câmpia Turzii, deși încă nu l-am demarat pentru că nu erau fonduri europene pentru acest domeniu. Cu acordul Consiliului local, vom face un împrumut pe termen lung pentru realizarea acestui obiectiv, astfel ca bugetul local să nu fie afectat foarte tare și populația să nu simtă că este datoare. Ne aflăm în faza identificării finanțatorului, am pus anunț pe SEAP și urmează, după legile românești, să căutăm să obținem fondurile cât mai repede.
R: Oricum, există un grad de îndatorare prevăzut de legislația românească pentru municipalități iar din câte știu eu, la Câmpia Turzii nu s-au mai făcut alte împrumuturi de acest gen.
I.V. : Așa este! Mie nici nu-mi place, așa cum am mai spus, nu-mi place să fiu dator nici ca persoană fizică, darmite ca municipalitate. De aceea am căutat să facem acest împrumut pe termen foarte lung, pentru a nu fi resimțit de bugetul local anual.
R: Cum ați descrie acest mandat, din 2008 încoace?
I.V. :În acest mandat, din care au trecut trei ani, am trăit o perioadă de realizări, chiar peste plan. Am căutat să atingem toate domeniile vieții sociale din oraș. Am menținut buna funcționare a școlilor și grădinițelor. Am avut o foarte bună colaborare chiar și cu americanii care fac pregătire la Aeroportul Câmpia Turzii-Luna, așa încât ei au acordat anumite sume pentru grădinițele din oraș, de la Ambasada SUA. Am folosit aceste sume iar grădinițele arată, într-adevăr, impecabil.
De asemenea, la spital, cu toate necazurile care au existat în acest mandat, pornind de la nivel național, am reușit să-l menținem în funcțiune, să facem mai multe îmbunătățiri. În 2012 avem în plan continuarea unor lucrări, atât la blocul operator cât și, mai ales, în celelalte zone unde nu am efectuat reparații, iar aici mă gândesc la laborator.
În aceeași perioadă am reușit să dăm în folosință medicilor de familie spații unde să-și desfășoare activitatea. Mă bucur că am reușit să-i concentrăm în policlinică, în centrul orașului, pentru ca populația să nu aibă de parcurs distanțe mari până la cabinetul medicului de familie.
Am reușit să creăm condiții foarte bune sportului de masă. Rezultatele obținute și în anul care a trecut vorbesc de la sine despre sportul din Câmpia Turzii care a depășit condiția de sport de masă cu care am pornit la început. Au existat rezultate deosebite la care, sincer să fiu, nu m-am așteptat: campioni naționali la box, la popice, la juniori, chiar și un loc trei la europene.
R:Cum considerați că s-a desfășurat proiectul de reabilitare a rețelelor de apă-canal, Turda-Câmpia Turzii?
I.V.: Mă bucur că am reușit să demarăm proiectul pe ISPA, cu îmbunătățirea apei potabile, ceea ce înseamnă îmbunătățirea calității vieții în oraș. Presiunea la apă se va resimți în viitorul apropiat și deja acolo unde au fost finalizate lucrările acest lucru se face simțit. Calitatea apei a crescut, presiunea apei poate fi controlată, au fost extinderi de rețele așa că, la finalul acestui proiect, putem spune că la Câmpia Turzii există apă potabilă în proporție de 100% în ceea ce privește alimentarea gospodăriilor sau a familiilor care stau în blocuri.
La canalizare stăm ceva mai slab, a fost introdusă canalizarea în proporție de peste 90 % din oraș, ceea ce demonstrează faptul că la noi în municipiu se resimte deja caracterul de oraș modern, european.
R: O ultimă întrebare, una mai de actualitate. Care este poziția dumneavoastră vizavi de ultimele proteste, manifestări de la București, dar și de la Câmpia Turzii?

I.V. : Am urmărit și eu în ultimele zile aceste evenimente care se întâmplă. Populația este nemulțumită și este de înțeles, o recunoaște toată lumea. Este nemulțumită în primul rând de lipsa banilor. Guvernul actual a avut o misiune extrem de grea de a menține România în anumite limite de dezvoltare economică și de limite impuse de către Comunitatea Europeană. Lipsa investitorilor, a locurilor de muncă, foarte multe întreprinderi au fost închise iar privații n-au reușit să se dezvolte așa încât să poată acapara întreaga forță de muncă din România au fost alte condiții care ne-au adus aici. Bineînțeles că au trebuit să fie făcute anumite impuneri, mă gândesc la Fondul Monetar Internațional, au trebuit făcute mai multe reduceri de personal, mai ales în partea bugetară, cei care nu produc, nu se află în producție. Salariile au fost diminuate la bugetari cu 25 la sută, într-o primă fază, apoi, anul trecut, resimțindu-se o revigorare economică au fost returnate acele procente, 10 -15 % la bugetari. În această perioadă eu cred că se atinge și din punct de vedere politic moralul cetățenilor care și așa sunt destul de înfierbântați. Deci să nu uităm latura politică și mă aștept la proteste ample și din partea opoziției. Pentru că așa este întotdeauna, cei care se află la guvernare trebuie să rezolve problemele țării iar cei din opoziție să spună că nu a fost bine deși eu cred că nu era altă cale de rezolvare a crizei, la momentul respectiv. Mai ales că și criza economică a venit în această perioadă.
R: Dacă aveți ceva de transmis cititorilor noștri, acum, la început de an...
I.V. : Eu vreau să transmit locuitorilor Câmpiei Turzii să aibă încredere în administrația locală, la nivel de municipiu, pentru că, fără a ne gândi la politică, ne gândim la administrarea orașului, la îmbunătățirea condițiilor de viață atât materială cât și spirituală, în tot ceea ce putem face noi. Depunem toate eforturile, investițiile și lucrările edilitare care se fac în oraș nu se fac pentru primărie ci pentru locuitorii orașului, la cerința populației. Deci, încredere cer.