POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Astăzi, 15 februarie, în cadrul acțiunii TRUCK&BUS, poliţiştii din Cluj au prins un bărbat, care, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, a încercat să se sustragă controlului.

În aceste zile, Poliţia Română desfăşoară, în toată ţara, acţiunea TRUCK&BUS, pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL. Sunt vizaţi conducătorii auto care nu respectă normele rutiere.

Astăzi, în doar câteva ore, în punctul de control DN 1 km 500 + 400, poliţiştii au oprit în trafic şi au controlat 19 autovehicule, aplicând 6 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere unui cetățean străin, pentru depășire neregulamentară.

Pe numele unui bărbat s-a întocmit dosar penal, întrucât a fost depistat, la volanului unui autoturism, având 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a încercat să se sustragă controlului, fiind necesară urmărirea acestuia, până pe DN 1 J la km 3+400m.