POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Patru bărbați bănuiți de sustragerea mai multor bunuri dintr-un magazin au fost identificați de polițiști. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au propus continuarea urmăririi penale față de patru persoane bănuite de comiterea unui furt, măsură dispusă ulterior de către procurorul de caz.

În fapt, în noaptea de 4/5 decembrie 2016, prin forțarea gratiilor și a ușii de acces ale unui magazin de pe strada Ioan Budai Deleanu, din Câmpia Turzii, persoane necunoscute ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras țigări, dulciuri și bani, cauzând un prejudiciu de circa 2.220 de lei.

La data de 10 ianuarie a.c., persoanele implicate au fost identificate de către polițiști, stabilind că este vorba despre patru bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, din Câmpia Turzii.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.