POLIȚIA
Typography

Polițiștii din Câmpia Turzii au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și respectarea legislației în domeniul comercial și al siguranței rutiere.

La data de 4 aprilie a.c., între orele 09.00 - 13.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au acționat în  târgul săptămânal organizat şi desfăşurat pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Polițiștii au avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, dar și identificarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile regimului rutier.

În cadrul activității au fost legitimate 44 de persoane, au fost controlate și verificate 18 autovehicule, 4 persoane autorizate și 6 producători agricoli. Au fost conduse la sediul poliției 6 persoane, 5 dintre acestea cu mandate de aducere.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, respectiv 7 la Legea 61/1991 republicată, privind sancționarea încălcării unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populației privind unele activități de comerț ilicit și 2 la regimul rutier.